Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> lecția liliecilor

lecția liliecilor

postat la data 19.11.2012, ora 01:34
categorie: 100% real

Share | |


Ce poate fi mai bun, într-o seară de duminică a unui august torid, decât un duş răcoritor?

A trecut peste o oră de când firele de apă rece se prelingeau blând din rozeta duşului în bajhujul capului meu devenind unde răcoroase care îmi învăluiau trupul.

Cu ochii căscaţi la maximum, Steavy privea la mine: îmi urmărea mişcarea mâinii cu care plimbam buretele peste umeri, spate, piept şi celelalte „părţi componente” (ca să citez expresia folosită la vârsta de cinci ani de către un „tânăr scriitor” îndrăgostit când îşi descria iubita , o jună jurnalistă ).

Înclina capul parcă savurând şi el plăcerea apei prelinse pe trup dar fiindcă el era “pe uscat” a început să dea semne de nervozitate: simţea că sunt foarte relaxată şi intuia că duşul se va prelungi peste limita răbdării lui.

Da, adevărul era că îmi terminasem cu bine toate treburile aşa că în lipsa unui bazin în care să înot câteva ceasuri mă mulţumeam măcar cu un duş de lungă durată.

Faţa mea exprima aceeaşi fericire pe care, prin imitaţie, o avea şi moaca lui Steavy afişată când îl prindeam că se relaxează în cada fără apă!


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

În paranteză vorbind, fiindcă sper ca Steavy să nu o citească, el era şi mai fericit când făcea pipi în cadă! Îi plăceau şi lui duşurile dar le primea doar la lighean şi nu aveam probleme cu el decât la stors …


Lectia Liliecilor

Miorlăiturile lui blânde au devenit adevărate urlete de jale! Era vădit enervat şi nerăbdător de a intra în casă!

Ce să-i fac?

Cotoiul pe comportamentul lui pierde: nu are voie singur în casă mai mult de trei minute, timp în care ravagiile pe care le poate face sunt controlabile şi remediabile.


Lectia Liliecilor

Lucrurile bune nu durează niciodată pe cât am dori! Ca să nu mai aud tânguirile deja urlate ale cotoiului mi-am aruncat halatul pe mine şi am intrat în camera de zi.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

Deşi era doar 26 august ziua se scurtase destul de mult iar semiîntunericul care a cuprins încăperea era deranjant.


Lectia Liliecilor

Am aprins repede lumina iar când să trag camuflajul …scuze, că nu suntem în război, deci când să trag draperia peste ferestre, am îngheţat şi eu şi cotoiul !


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

O zburătoare ciudată şi disperată şi-a luat zborul de pe galeria de deasupra ferestrei avântându-se într-o traversare rapidă a încăperii.

Nici nu a ajuns bine deasupra bibliotecii că s-a întors la galerie de unde a făcut o întoarcere la 180 de grade şi a luat-o iar spre peretele cu biblioteca.

Zborul avea şi momente oarecum agresive: pasărea scădea „altitudinea” repezindu-se în direcţia mea dar când să se izbească de capul meu eschiva brusc în ultima clipă evitând impactul.

10 minute a durat acest zbor dus – întors între galerie şi bibliotecă timp în care eu şi cotoiul, urcat pe o servantă, urmăream zburătoarea răsucindu-ne capetele stânga – dreapta asemenea spectatorilor care urmăresc mingea la un meci de tenis!

După un minut dedicat studierii zburătoarei – atât cât îmi permitea viteza zborului ei – am apreciat că este o vrabie mare şi speriată, motiv pentru care zborul ei era foarte ciudat. Mai precis aripile ei făceau nişte manevre de zbor cam ciudate.

După un alt minut de uimire, am tras repede draperia pentru a fi sigură că zburătoarea nu poate evada din cameră deşi uşa de la balcon avea plasă iar fereastra era blocată de faldurile perdelei. Mă gândeam la bucuria fiului meu care mereu şi-a dorit să ţină în mână o vrabie vie.

În al treilea minut m-am întrebat pe unde naiba a intrat?

În minutul patru mi-am adus aminte de hăituirea vrăbiilor (până cădeau moarte de oboseală) practicată cu zeci de ani în urmă într-o ţară pentru a reduce numărul vrăbiilor care deveniseră o pacoste pentru recoltele de orez.

Am luat o eşarfă mare, un văl mai dens, pe care îl balansam pe verticală, de jos în sus şi viceversa emiţând totodată sunete precum oooo – le! timp în care asmuţam şi cotoiul zicându-i: prinde musca!

Explicaţie: pentru cotoiaşul meu tot ce zboară şi el poate prinde se cheamă muscă sau fluture, iar ceea ce zboară şi el nu poate prinde este pasăre; asta fiindcă pasărea este întotdeauna dincolo de fereastră iar încercarea lui de a o prinde ar însemna pentru el un salt în spaţiu!

Era logic să-i strig prinde musca pentru a-l încuraja, a-i insufla că poate să prindă acea muscă mare.

Speram fie să prind vrabia cu voalul fie să o fac să zboare continuu până când va obosi şi va cădea pe undeva să o culeg.

Pasărea din cine ştie ce motive a început să zboare puţin mai jos faţă de altitudinea iniţială, la nivelul tavanului, iar direcţiile zborului erau imprevizibile: pleca într-o direcţie şi schimba brusc traiectoria.

De fapt zborul era bine determinat şi calculat dintr-un motiv pe care l-am dedus … dar să nu anticipez şi să revin la acele prime 10 minute de zbor..

În minutul şapte pasărea obosită s-a oprit pe galerie.

Am urcat pe servanta înaltă de 87 centimetri, am întins mâinile să apuc pasărea care, speriată şi-a reînceput zborul.

- Hai să te mai obosesc puţin! am zis eu după ce am apreciat capacitatea ei de a eschiva să fie prinsă de văl şi am continuat să agit vălul prin aer şi să scot din plămâni tot felul de emisii sonore.

În minutul zece mă sună fiul la telefon. Foarte scurt i-am spus fiului că ne-a intrat o vrabie în casă iar el a apucat să-mi spună să-i pun pe o farfurioară puţin mălai pentru a o atrage şi să pun vălul pe ea..

Da, bun sfatul, pe principiul vrabia mălai visează!

În cele 60 de secunde cât a durat convorbirea pasărea a dispărut.

Este adevărat că a fost fugărită de Steavy care exact în minutul 10 şi-a adus aminte că este mica panteră neagră şi a atacat de trei ori pasărea sărind inutil prin rafturile bibliotecii.

Împreună cu Steavy am început căutarea zburătoarei căzută pe undeva răpusă de oboseală.

M-am urcat pe masa mea de lucru dispusă în paralel cu biblioteca, pe un scaun, apoi pe un bufet pentru a căuta printre vrafurile de cărţi de pe bibliotecă,mascate de cele 10 tablouri în ulei ale fiului. Am adus scara şi am explorat pe toate mobilele mai înalte de 2 metr, a,m căutat după toate mobilele, dar nimic.

Pasărea dispăruse.

Dacă înainte m-am întrebat pe unde naiba a intrat pasărea, acum mă întrebam pe unde naiba a ieşit?

Nu mai căutam pasărea!

Căutam breşa care a permis zburătoarei să dispară precum Houdini.

Am verificat plasa uşii: era intactă.

Am verificat fereastra: „pe aici nu intră nimic dar mai ales nu iese nimic!” păreau a spune perdeaua şi draperia care obturau deschiderea ferestrei şi erau priponite, fixate cu elemente pietroase babane.

Cotoiul a prins curaj şi a început şi el să caute mirosind pardoseala cu maximă responsabilitate …

- Dacă a ieşit, totuşi, pe fereastră şi a căzut pe copertina balconului de dedesubt? l-am întrebat pe Steavy.

Puţin posibil dar nu exclus total, părea să spună privirea verde – piezişă a motanului.

Trebuia să arunc doar o privire pe copertina vecinului, dar forţa cu care m-am ridicat în mâini pe fereastră era să mă arunce pe mine in integrum peste pervaz pe copertină. Am găsit o poziţie cu sprijin pe burtă care îmi asigura, deşi cam precar, echilibru.

Nici urmă de vrabie dar am zărit strălucind pe copertină, graţie luminilor aruncate de ferestrele blocului din faţă, linguriţa preferată a fiului dispărută de peste şase zile. Era clar că a fost scuturată împreună cu firimiturile de pâine de pe faţa de masă.

Am lăsat fereastra larg deschisă şi îmi gândeam planul de recuperare al linguriţei.

- Îmi trebuie un magnet foarte puternic! Un neodim.

Am căutat neodimul pe care l-am agăţat de un fir gros de aţă.

M-am întins peste fereastră, am aruncat firul cu magnetul care a atins linguriţa şi a aruncat-o pe marginea copertinei.

O nouă aruncare a „undiţei” era să mă expedieze …la linguriţă.

Copertina era din metal feros.

Între ea şi neodim s-a produs o atracţie violentă finalizată cu o smucitură venită din partea copertinei decisă să mă tragă peste pervaz.

După trei încercări eşuate în mod identic am decis să păstrez tactica dar am schimbat tehnica.

Am fixat rigid magnetul neodim direct pe un profil metalic lung de 1,80 m, dar din cauza interacţiunii dintre magnet şi copertină linguriţa scăpa de sub control şi se plimb periculos pe copertină: o mişcare neatentă ar fi aruncat-o pe aleea blocului.

Cele câteva rateuri au fost de folos. Am înţeles ce manevre să fac iar după 35 de minute de pescuire – salvare am ridicat linguriţa ca pe un preţios trofeu şi am închis fereastra.

Imediat după încheierea operaţiunii „undiţă pentru linguriţă” am avut surpriza plăcută a reapariţiei zburătoarei!

Unde a fost în acest timp?

Nu mai avea importanţă.

Şi-a reluat zborul pe direcţia Sud – Nord şi înapoi iar după trei – patru minute a dispărut din nou.

Zbura atât de vijelios că nici eu nici cotoiaşul nu am reuşit să deducem unde s-a aşezat sau a căzut.

A venit fiul şi am început o scotocire ca la carte.

El a zărit ceva ca o frunză veştedă căzută lateral dreapta de bibliotecă într-un spaţiu de 12x10 cm.


Lectia Liliecilor

De unde să fie o frunză veştedă acolo?

Ei, era chiar zburătoarea deşi arăta foarte ciudat, mai exact părea ceva între mortăciune de origine animală şi frunză veştedă!


Lectia Liliecilor

Braţul fiului era considerabil mai lung decât al meu dar frica şi greaţa de a pune mâna pe ceva dubios erau direct proporţionale cu lungimea braţului său!

 

În conformitate cu o lege nescrisă a casei, care stabileşte că toate operaţiunile care presupun gheboşare pe sub ziduri şi obstacole, înghesuire pe sub mese, în gropi şi gropiţe, în spaţii mult subdimensionate pentru a intra un om în ele, etc., se fac de către cel mai mic de statură (şi practicant de Yoga), a trebuit să-mi întind mâna şi să scot frunza veştedă bănuită a fi vrabia.

Cu ajutorul unui băţ am deplasat veştejiciunea astfel că după ce mi-am lipit obrazul drept de bibliotecă pentru a avea un punct de sprijin, mi-am aruncat braţul drept până la umăr în spaţiul îngust dintre bibliotecă, zid şi un snop de rigle, T – uri şi suluri de calc, reuşind să o extrag din acel veritabil tunel vertical.

 

- Ce fel de vrabie este asta? am articulat în şoaptă, oripilată de pacheţelul mic, umed cu dimensiunile 8 x 5 x 4 cm pe care l-am întins fiului.

Temător fiul a luat pacheţelul şi l-a apucat de ceea ce părea a fi un vârf de aripă.

Era într-adevăr un vârf de aripă care s-a deschis, s-a deschis, s-a deschis … relevând adevărul despre conţinutul umedului pacheţel!

 

- Oops! Ăsta este un pui de liliac!

 


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

Un trupuşor micuţ de vreo 5 centimetri, cu un căpşor drăgălaş, cu ochii negri strălucitori, de dimensiunea seminţelor de mac de cultură, cu două nări mari ca ale unui taur în miniatură proeminente deasupra gurii din care ieşeau dinţişorii mici, ascuţiţi, având configuraţia danturii de pisicuţă. Avea urechiuşele umede ca şi aripile pe care din când în când căuta să le deschidă încercând să se elibereze din mâna fiului.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

Evident că în tot acest timp dinţişorii erau activi compostând degetele fiului.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

- Trebuie să-i improvizăm o colivie! a decretat fiul iar eu am adus un lighean din plastic semitransparent, cu diametrul de 40 – 45 cm destinat de obicei aluatului pentru minunatele mele pizze. Deasupra ligheanului am pus trei grilaje din plastic pentru ca deschiderile reţelei create să fie cât mai mici şi să nu permită evadarea deţinutului … pardon, liliacului.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

 

În „incinta” casei liliacului am pus farfurioara cu mălai asta ca primă masă până la a afla ce să-i dăm unui pui de liliac să mănânce.

 

Fiul s-a aruncat pe Google, pe site-urile de limbă engleză, să afle care este meniul curent al unui liliac pentru a-l servi cu preferinţele lui culinare.

Nu stau să înşir ce multe soiuri de lilieci sunt dacă îi categorisim doar după aceste preferinţe, dar pentru liniştea cititorilor, liliecii vampiri nu trăiesc decât în America de Sud.


Lectia Liliecilor

Spre neliniştea cititorilor, dar este bine de ştiut, liliecii pot transmite rabie. De unde au liliecii rabie, cum se recunoaşte un liliac turbat, asta nu mai scria …

 

Ei bine în primul rând am aflat că un liliac pe care îl găsim are nevoie de apă.

- Trebuie hidratat! a fost prima informaţie citită şi prin urmare în incinta cuştii a aligheanizat o farfurioară cu apă!

Fiindcă micuţul liliac stătea nemişcat l-am luat, ocrotitoare ca o mamă şi l-am ţinut cu boticul în apă, până când a început să plescăie din guriţă semn că bea.

- Aripile trebuie să fie hidratate! era următoarea indicaţie din articolul de pe net!

- Hidratare să fie!

Liliacul a fost introdus în farfurioara cu apă şi cu arătătorul pe post de burete fleoşcoşteam apa pe aripile membranoase şi pe blăniţa trupuşorului lui plăpând dar energic şi zbătăios.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

Abia l-am lăsat din mână că micuţul s-a ridicat în picioruşe pe „zidul incintei” dar plasticul ligheanului nu-i permitea să facă ascensiuni.

Căutând o cale de evadare s-a împiedicat de farfurioara cu mălai, a căzut în ea şi iată-l pe micuţ preparat ca un peştişor pentru prăjire!


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

Tot ca o mamă grijulie am scuturat, cât a fost posibil, din încărcătura de mălai şi după puţină lustruire a aripilor l-am pus pe micuţ pe un bolovan introdus pentru diversificarea decorului. Bolovanul avea o formă „dinamică” cu pantă mare aşa că liliacul a mai căzut de pe el, succesiv, când în stânga bolovanului, în apă, când în dreapta lui, în mălai …

- Special o faci?! l-am întrebat indignată şi am mai pierdut din timpul meu preţios înlăturând mălaiul de pe aripioarele lui semitransparente.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

 

De pe net, via gura fiului, o nouă informaţie: liliecii pot fi insectivori iar un adult papă circa 3.000 de insecte pe noapte!


Lectia Liliecilor

Apreciind corect dimensiunea puiului era posibil să aflăm câte insecte trebuia să prindem pentru a-i asigura hrana … dar, parcă simţind prezenţa liliacului, toate moliile şi toţi ţânţarii, care bântuie de regulă cu nonşalanţă şi nesimţire prin casa noastră, au dispărut!

- Ei, acum era bun păianjenul pe care l-am prins eu pe biroul meu! a exclamat fiul.

O altă nouă informaţie: dacă este pui el bea lapte; evident, de la pieptul mamei lui.

Ca o mamă grijulie … ei, la ce vă gândiţi??!

Deci, ca o mamă grijulie am pus lapte Zuzu într-o linguriţă pe care am pus-o sub boticul micii vietăţi.

Reacţia de tipul „îîîîîî, nu-mi place, mama” m-a determinat să vâr cu forţa boticul micuţului adoptat în laptele din linguriţă … dar nu a ţocăit a plăcere ba chiar răsucea capul stânga – dreapta ca un ştergător de parbriz … dar cum pe el nu l-a şters nimeni a rămas cu stropi de lapte în jurul boticului şi pe blăniţă aşa cum se vede şi în unele poze.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

 

Nu am insistat cu laptele fiindcă mi-am amintit că de fapt el zbura al naibii de bine, deci posibil să fi fost deja înţărcat, putea vâna singur …

 

- Unii lilieci sunt vegetarieni! se aude vocea fiului care mă trimite urgent la legumele din frigider!

Am tăiat ştraifuri fine de 1mm diametru dintr-un ardei gras roşu şi după ce gâdilam puiul pentru a căsca guriţa încercam să-i bag ştraiful în botic., dar eschivele lui mi-au arătat că nu prea îi place oferta. Nici morcov nu a mâncat iar dacă era din acei lilieci care papă nectar din flori eram total depăşită de situaţie.

 

Poate este carnivor …

Testul următor a evidenţiat un refuz din partea micului liliac şi o dilemă mare pentru noi.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

 

Liliacul a refuzat cârnăciorii de casă din carne de vită şi oaie, produşi de …., iar dilema noastră era: liliacul a refuzat cârnăciorii din cauza excesului de condimente – mai ales de cimbru, care făcea carnea să arate ca un găinaţ verzui – sau fiindcă nu era carnivor.?


Lectia Liliecilor

 

Am intrat în panică: micuţul se afla la noi de 4 ore, nu a mâncat nimic şi umilinţă şi mai mare decât flămânzeala era ţintuirea lui pe post de pasăre de apartament într-o cuşcă improvizată!


Lectia Liliecilor

Fiind un animăluş nocturn ar fi trebuit să fie la o partidă de vânătoare în natură şi desigur ştia el ce să vâneze.

 

Am început să mă văicăresc că v-a muri de foame.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

 

- Păi dacă tot rabdă de foame are un punct comun cu fotomodelele! Deci

să-i facem poze …


Lectia Liliecilor

Micuţul emitea nişte gemete scârţâite semn că nu prea îi plăcea să fie fotografiat sau poate plângea după mama lui, sau de foame … oricum continua să îl muşte de mâini, degete, pe fiul meu care sângera.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

Supărat de muşcăturile repetate care deveneau tot mai dureroase fiul îl privea pe micul intrus cu ciudă şi draci !

- Dacă ai fi fost mai mare mă răzbunam eu pe tine! i-a şoptit fiul printre dinţi.

Pe cine să te răzbuni?

Cum să te răzbuni?

Fiul şi-a ţuguiat buzele şi a expulzat cu forţă aerul din plămânii lui de vietate uriaşă, drept în faţa micului intrus!

Boţul înaripat a primit în faţă aerul suflat de fiu şi asemenea unui om prins de un vânt potrivnic şi-a adunat capul aproape de trup, strâns, cu urechile lipite de cap şi cu ochişorii mijiţi


Lectia Liliecilor

Eu, invidioasă că pe mine nu mă muşcă mă străduiam să-mi bag degetele în guriţa lui până când, după atâta provocare am simţit ce pot face nişte dinţişori minusculi plasaţi pe fălci puternice.

Era însă o muşcătură delicată, ca pentru o amică, sau … mamă.


Lectia Liliecilor

 

După şedinţa foto, fiul mai citeşte „noutăţi” de pe net.

 

Am aflat că liliecii sunt ocrotiţi prin lege şi … avem obligaţia să ducem liliacul găsit acasă la familia lui.

Hait! Da unde naiba este casa liliacului?

În Bucureşti nu sunt peşteri …dar avem podul Parlamentului, unde se stabiliseră câteva zeci de familii. A fost mare discuţie cu ani în urmă …

- Acum ce facem? Mergem în faţa Parlamentului şi precum copiii strigăm de jos: mama liliacului …?

Cu telefonul în mână fiul produce ultrasunete fix în urechile oaspetelui pentru a comunica pe lungimea lui de undă iar micuţul se agită, vrea să zboare.

Google ne mai dă o informaţie care ne zăpăceşte şi uimeşte: există ziua internaţională de ocrotire a liliecilor care este pe 26 – 27 august, exact ziua în care liliacul a intrat la noi în casă!


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

Îmi imaginam o sală în care oameni însoţiţi de lilieci serbau în draci şi dezbăteau problemele vitale ale micilor mamifere înaripate iar la final s-a dat drumul unei mulţimi de lilieci aşa cum se dă drumul unor porumbei la anumite ceremonii.


Lectia LiliecilorLectia Liliecilor

O fi participat la şedinţă micuţul ăsta? am gândit eu privindu-l nu doar cu dragoste ca până atunci ci şi cu ceva mai mult respect.

Se făcuse ora 1 noaptea şi eu panicată să nu-mi moară micuţul de foame am început să-mi sâcâi fiul să-l redăm naturii.

- E băiat mare, ştie să zboare, găseşte papa..

 


Lectia Liliecilor

Fiindcă urma să ne despărţim de el ne-am mai jucat puţin cu el.


Lectia Liliecilor

L-am întors pe toate părţile, l-am tras de urechi, fiul chiar l-a ciupit de o ureche şi l-a muşcat, dar numai puţin, iar el a scos unul din sunetele acelea scârţâite, un soi de geamăt pe care oricum îl emitea din timp în timp; l-am tras de lăbuţele din spate cu degeţele negre, lucioase şi umede, de 1 mm diametru şi 3 mm lungime, deosebit de delicate.


Lectia Liliecilor

Fiul nu mi-a dat voie să ţin eu liliacul în mâinile mele de teamă să nu-l strâng prea tare, de parcă mâinile mele ar fi fost menghine cu strângere automată.

Ultima procedură înainte de eliberare a fost spălarea!


Lectia Liliecilor

Fiul ţinea zburătorul iar eu luam apă pe degete şi îi spălam rămăşiţele de mălai de pe aripi, umezindu-le totodată . L-am spălat şi pe urechi şi atunci am remarcat firele lungi de păr din urechi ca mustăţile de pisică , ca nişte antene.

Micuţul ferchezuit era gata de lansare în spaţiu.

- Cum să procedăm?

- Îl legănăm pe verticală şi la trei îl aruncăm în sus?

- Îl ţinem în palmă şi aşteptăm să îşi ia zborul …

 

În acele momente mi-am dat seama de ce zborul liliacului prin cameră a fost ciudat: fiind un orbete la lumina puternică, zborul lui era ghidat prin sistemul propriu de radiolocaţie şi evita obstacolele – capul meu şi voalul fâlfâit – şi impactul cu ele în ultima clipă printr-un viraj brusc.

 

Eram pregătiţi psihic de despărţire …

L-am mângâiat şi chiar l-am sărutat pe capul micuţ şi ne-am luat rămas bun asemenea copiilor când se despart de jucăria preferată.

Am stins luminile din casă pentru ca în balcon să fie întuneric deplin. Nu că l-am fi subestimat pe micuţ că nu s-ar descurca dacă i-ar cădea vreo rază de lumină în ochişori dar am considerat că ar prefera o beznă totală.

L-am plasat pe micuţ pe pervazul balconului dar în loc să îşi ia zborul a luat-o la pas mergând pe haioasele lui minuscule picioruşe, încastrate ca şi braţele în aripile membranoase.

Paşii lui erau asemănători cu ai unui moşneguţ, iar mersul lui şontâc – şontâc părea trist, ca al unei fiinţe dată afară din casă şi m-a îndurerat.

Rămăsesem în dreptul ferestrei balconului şi îi urmăream cu greu mersul agale.

Întunericul era spart de câteva raze de Lună, sub incidenţa cărora frunzele teiului din faţa balconului nostru aveau o strălucire argintie feerică, dar pervazul nu era luminat.

Liniştea totală, irizările luminoase asemenea unor lăncii dădeau nopţii un aer mistic şi mirific. Aveam senzaţia de plutire pe unde aeriene.

Un fâlfâit rapid de aripi m-a făcut să strig bucuroasă:

- Gata, a plecat!

Vederea mea periferică a „prins” o mişcare de aripi mult în dreapta, dincolo de balcon.

- Nu a plecat nicăieri, a cotit pe pervaz în dreapta balconului, îmi spune fiul care, de la înălţimea staturii lui a văzut mai bine că fâlfâitul de aripi aparţinea unui liliac mare, dispărut în întuneric după câteva secunde.

 

S-a făcut din nou linişte, o linişte inexplicabilă, metafizică, urmată de un moment de groază!

 

Din mijlocul ramurilor teiului, care creşte cam agresiv în faţa balconului întinzându-şi fără jenă câteva crengi în geamurile noastre, au ţâşnit doi lilieci mari, imenşi.

Apariţia neaşteptată a liliecilor a fost înspăimântătoare mai ales că, deşi trupuşorul lor nu este foarte mare, anvergura aripilor era de peste 40 centimetri.

 

S-au înălţat şi s-au rotit descriind un cerc un cerc imaginar, cu un diametru de doi – trei metri, dispus în plan vertical şi au coborât brusc într-un picaj rapid tăindu-ne răsuflarea şi făcând să ne retragem spre interiorul balconului.

Zburau la fel de ciudat asemenea micuţului pui prin cameră probabil din cauza aripilor total diferite de cele ale păsărilor.

Aripile liliecilor, asemenea unor membrane cu nervuri, care ţin captive mânuţele şi picioruşele unor trupuşoare ca de şoricei, necesitau manevre speciale care imprimau zborului lor ceva straniu, haotic.

Cutremurător şi impresionant a fost când ne-am dat seama ce sentimente puternice – unii poate le-ar numi instincte dar eu prefer să le spun sentimente – i-au adus pe liliecii părinţi după puiul lor! Făceam deja o tristă paralelă cu părinţii oameni care îşi abandonează copiii.

 

Din fericire liliecii nu doreau nicidecum să ne agreseze!

Chiar evitau să se apropie de noi.

Ei s-au năpustit în partea dreaptă a balconului spre fereastra sufrageriei, în direcţia în care plecase puiul.

S-au agitat câteva minute şi au dispărut la fel de brusc aşa cum apăruseră.

Recuperarea micuţului zburător nu a avut loc!

În mod normal el s-ar fi agăţat de pieptul blănos al mamei liliac, dar din motive doar de el ştiute micuţul şi-a continuat drumul şi s-a ascuns într-un spaţiu îngust sub pervazul ferestrei.

Am aşteptat întoarcerea liliecilor adulţi.

Nicio mişcare.

Fiul a deschis fereastra sub a cărei streaşină se zărea, atârnat cu capul în jos, micuţul şi câteva minute braţele puternice ale unui tânăr de 1,93 m s-au chinuit să scoată micul liliac bine ancorat sub pervaz.

De fapt s-a străduit să îl scoată întreg, nu pe bucăţi!

L-am readus în casă amărâţi şi chinuiţi de o nouă dilemă apărută cu privire la identitatea celor doi lilieci adulţi.

Ne întrebam dacă cei doi erau părinţii micuţului sau niscaiva duşmani din clanul, gaşca rivală care intenţionau să-l răpească pentru a cere răscumpărare?

În ambele cazuri ceva nu se lega!

Dacă erau părinţii de ce nu şi-au recuperat puiul?

Dacă erau duşmani de ce nu l-au răpit sau …bătut?

Un timp ne-am pus cele mai imposibile şi de neconceput întrebări retorice, şi chiar configuram un diabolic scenariu de thriller cu lilieci!

Fiul a reînceput să citească pe net despre lilieci pentru a ne găsi o strategie de a restitui mamei puiuţul, iar eu am început să fac ceea ce ştiu mai bine.

L-am hidratat pe tot corpul şi i-am aplicat un masaj sănătos şi riguros pentru refacere în cazul în care extragerea lui de sub pervaz nu i-a priit.

Netul nu ne-a lămurit cu nimic aşa că am reînceput să ne jucăm cu micuţul: îl mângâiam pe cap, urechiuşele erau din nou ţinta noastră predilectă de smotoceală, ne-am vârât degetele în guriţa lui pentru compostare.

Fiindcă era cam neliniştit şi stătea strâns împachetat în mantia aripilor, l-am luat în palmele mele pline de dragoste maternă şi am început să-i cânt în bulgară acel vechi cântecel cu care începea şi se încheia emisiunea televiziunii sofiote „Лека нощ деца” („Noapte bună copii”).

 

Miracol!

În palma mea, lăsat liber, micuţul liliac a început să îşi deschidă încet, calm, aripile fără nicio intenţie de fugă. Ca măsură de precauţie îl ţineam totuşi cu policele mâinii drepte de codiţă


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

 

 

Mi-am răsfirat degetele mâinii stăngi pentru a da posibilitate aripilor lui să se extindă în toată plenitudinea anvergurii lor.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

 

- Ei, a simţit că sunt mâini de mamă, a zis fiul uimit dar şi fericit.

Cu Nikon – ul gata pregătit de pozat a reuşit, în sfârşit, să fotografieze liliacul cu aripile total deschise cu spatele la vedere spre deosebire de celelalte fotografii cu aripile puţin deschise expunând vederii faţa, capul şi burtica!


Lectia Liliecilor

Din partea fiului ia primit drept recompensă pentru poze câteva interpretări vocale de muzică clasică dar „Аз съм Сънчо идвам от гората” a fost piesa care a liniştit micuţul liliac.


Lectia Liliecilor

 

A trecut de ora a doua de după miezul nopţii.

Trebuia să-i dăm drumul micuţului cât mai era întuneric.

Ne-am mai pupat – muşcat de despărţire, l-am mai gâdilat pentru înviorare şi relaxaţi toţi trei, am ieşi în balcon.

L-am plasat pe liliac – acum îmi dau seama că i-am făcut „de toate”, dar am uitat să-i dăm un nume – pe pervazul balconului dar de data asta l-am orientat să meargă în partea stângă care, la această oră era bine luminată de câteva raze de Lună pentru a-l urmări mai uşor.

Micuţul a luat-o la picior mai repejor decât prima dată.

Privirile noastre îl urmăreau aşteptând să ajungă la capătul pervazului, considerat de noi a fi o pistă sui generis de unde aşteptam să se înalţe, să zboare … de parcă era avion.

 

Dintre ramurile teiului a ieşit în zbor domol, planat, lipsit de orice urmă de agresivitate, un singur liliac adult, poate mama – liliac!

De data asta nu ne-am speriat.

Deşi am fost din nou surprinşi – nu ne aşteptam să apară – zborul lin, calm, total diferit de zborul disperat şi agitat avut cu o oră înainte, ne-a indus o stare de serenitate deplină.

În mod cert o doză mare de linişte ne-a fost indusă şi de faptul că venise un singur adult. Din ce motive, numai liliecii ştiu …

 

Mama a zburat paralel cu pervazul urmărindu-şi puiul, a coborât la el şi au plecat împreună fără ca liniştea să fie perturbată de vreo bătaie zgomotoasă a aripilor lor.

Noi oamenii, mamă şi fiu, priveam în întuneric în direcţia în care au plecat cei doi fără să ne vorbim, marcaţi fiind de sentimente contradictorii.

Bucuria că am redat puiul familiei lui era, recunosc, mult mai mică decât nostalgia că o revedere va fi imposibilă.

Eram tristă.

Am intrat în casă bombănind:

- Să-l văd pe acela care este în stare să-mi spună acum „never say never” că îl mănânc!

 

Din uşa sufrageriei am privit câteva minute spre teiul din care au venit adulţii încercând să-mi imaginez ce s-a petrecut în minţile, în creieraşele acelor făpturi care au venit să îşi recupereze puiul!

De la 19 seara până spre ora 3 dimineaţa au stat ascunse în frunzişul teiului aşteptând ca micuţul lor să apară.

Ce a fost în sufletele lor?


Lectia Liliecilor

Lecturile despre lilieci ne-au relevat că era mai mult decât normal ca părinţii să încerce să-şi recupereze puiul fiindcă aceste animăluţe zburătoare sunt capabile de gesturi surprinzătoare.

Ele adoptă, cresc şi îngrijesc puii rămaşi orfani!

Erau oare pregătite cele două zburătoare mari să ia cu asalt locul unde era captiv micuţul lor?


Lectia Liliecilor

 

Netul ne-a furnizat informaţia că liliecii trăiesc uneori peste 30 de ani, ceea ce este rarisim pentru animăluţele mici (de regulă maximum doi ani).

Pentru a ieşi din marasmul despărţirii am început să ne amuzăm … lăsându-ne imaginaţia să brodeze pe seama micului musafir …

 

Ni-l imaginam pe micuţ povestind 30 de ani de acum încolo tuturor rudelor cum a fost captiv în casa unor matahale uriaşe!

- Poate „ălora” le povestea şi cum a intrat în casa noastră că doar nu o fi mincinos insinuând că l-am răpit …am zis eu.

 

- Ce experienţă, ce aventură! va spune el.

- Să vă zic ce am păţit! Neam de neamul nostru nu a trecut prin asemenea umilinţă! M-au băgat cu gura în mălai, m-au băgat în apă, am căzut cu totul în farfuria cu mălai! Eram galben ca Luna!

- Toată viaţa voastră să vă feriţi de scârboşenia galbenă numită mălai! Auziţi şi voi ce imbecil sună :mălai!


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

- Mi-au băgat ardei, morcovi în gură, m-au băgat în lapte …dar nu mi-au dat nici măcar un gândăcel, o lăcustă …m-au ţinut flămând de scârţiam şi gemeam de foame ca grinzile din podul nostru! E, ca nişte grinzi mai mici …


Lectia Liliecilor

- M-au tras de urechiuşe, m-au ciupit, ce oameni! Noroc totuşi că mi-au dat apă deşi au cam depăşit măsura!


Lectia Liliecilor

Fabulaţia noastră a mers şi mai departe.

Îl „auzeam” lăudându-se .nepoţilor ce viteaz a fost şi cum a scăpat el luptând aprig cu cei doi oameni pe care i-a lăsat laţi în balcon!


Lectia Liliecilor

 

Ceva interesant am citit foarte târziu, pe un site în limba română, când micul liliac era deja intrat în amintirile noastre, neestompate nici acum de timpul care a trecut.

 

Eram sfătuiţi să nu punem mâna pe un liliac pe care, citez, „îl găsiţi căzut pe jos”!

Este adevărat că am găsit liliacul nostru pe jos, dar lângă bibliotecă după ce obosit de zborul prin casă s-a pitit să se odihnească.

Cum naiba să-l fi scos de acolo dacă nu cu mâna?

Cu furculiţa!?!

Deşi avea improvizată o cuşcă – terariu, aproape toate cele 7 ore intrusul – musafir – prizonier le-a petrecut în mâinile noastre!

Păi dacă tot îl ţineam în mâini cum să nu-l pupăm, să-l drăgălim, să se simtă bine?

Eram avertizaţi că deşi toţi liliecii din ţara noastră sunt insectivori, fără a avea contacte cu sânge uman sau animalier, ei pot fi purtători ai cumplitului virus al rabiei!


Lectia Liliecilor

Se recomandat să nu ne lăsăm muşcaţi de lilieci, dar în plus faţă de ce citisem la vremea vizitei, se recomanda ca nici măcar să nu respirăm în preajma lor deoarece virusul rabiei se transmite şi aeropurtat!

Cum v-am spus muşcăturile au fost reciproce: el îl muşca pe fiu de degete, fiul pe liliac de urechi, iar eu, cum spuneam am scotocit de bunăvoie în guriţa lui ca să simt cum este … iar de urechi m-am limitat doar să îl trag.

De fapt este mult mai uşor să muşti un liliac decât un şarpe …oops, mi-a scăpat! voi să nu încercaţi …

 

Modificările de comportament pe care le-am avut după despărţirea de intrus le-am considerat ca făcând parte din ciufuţenia noastră personală, moştenită pe cale genetică … dar este adevărat că unele semne mai ciudate ne-au determinat să apelăm unde trebuie, pentru liniştea noastră şi a persoanelor care au stat, fie şi pentru puţin timp, în proximitatea noastră.


Lectia Liliecilor


Lectia Liliecilor

 

Toţi liliecii pe care i-am văzut pe net erau urâtţei şi asta în condiţiile în care nu spun nimic despre cele patru tipuri de lilieci cu moace horror, descoperiţi în urmă cu circa două luni în Africa.

Nu am zărit niciunul asemănător micuţului şi drăgălaşului nostru şoricel zburător şi în concluzie nu am aflat cărei familii aparţine

 

Era într-atât de frumos şi delicat încât sunt convinsă că dacă am fi citit sfaturile – avertismente de mai sus pe vremea vizitei lui, le-am fi ignorat total.


Lectia Liliecilor

 

De ce „Lecţia liliecilor”?

Poate fiindcă m-am simţit puţin umilită de intransingenţa cu care liliecii au venit fără frică după puiul lor.

Făceam o paralelă tristă cu situaţia mea. Pentru mine recuperarea micuţului meu a fost imposibilă! Nu mi-a lipsit intransingenţa dar într-o lume dominată de alte legi decât cele ale naturii teama de ce va fi după recuperare era covârşitoare. A merge după micuţul meu însemna să rămân captivă fără nicio şansă de a-i fi alături.

Oamenii nu se pot arunca orbeşte într-o acţiune fără a ţine seama de urmări.

Acel „Cine nu riscă nu câştigă” are valabilitate doar atunci când riscul nu implică vieţi sau destine distruse.

Riscurile nu trebuie evaluate pe aceiaşi balanţă cu câştigurile; un câştig poate fi mai mare sau mai mic. Riscul poate fi fatal.

În cazul meu plecam cu posibilitatea unui eşec de 100%.


Lectia Liliecilor

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

0 comentarii pentru lecția liliecilor

Fii primul care adauga un comentariu!


Spune-ti parerea despre lecția liliecilor


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi