Dedicaţii

Facem cadouri, primim cadouri.

Unora le place teribil ritualul desfacerii ambalajului cadoului. Puştiul de şase ani adora să desfacă ambalaje.

Puştiul de şase ani adora şi dedicaţiile scrise pe cartonaşele care însoţeau cadourile, iar dacă era vorba despre cadouri cărţi, dorea dedicaţii pe una din primele file.

Puştiul îşi vizita de 4 – 5 ori pe săptămână bunica pe care o iubea la fel de mult precum iubea şi scotocitul prin zecile de sertare şi uşi ale mobilierului.

Scotocind prin biblioteca bunicii lui, puştiul de şase ani alege o carte, un Topârceanu, primul poet îndrăgit de el, şi îl întinde dezinvolt sub nasul şi ochelarii bunicii lui pentru a-i scrie, pe carte, o dedicaţie.

Şocată de nepotul care şi-a făcut singur cadou o carte din biblioteca ei, bunica i-a dat prompt o dedicaţie fără a comenta cum stă treaba cu cadourile: ţi se fac nu ţi le înhaţi din casa pe care o vizitezi!

Puştiul de şase ani a început să scrie versuri de dragoste şi, abonat între timp la biblioteca „Marin Preda” începe să citească asiduu Esenin, Federico Garcia Lorca, Voznesenski, Leonid Dimov, Eminescu, Păunescu.

În 6 februarie 1996, pe la 8 ani, puştiul scotoceşte din nou prin biblioteca bunicii şi înhaţă, cu lăcomie două cărţi, pe care, conform procedurii anterioare, le vâră sub nasul bunicii pentru dedicaţii. Cadou sau cadou prin jaf, avea nevoie de dedicaţie pe ele!

Prima carte era un Eminescu, altă ediţie decât cea pe care puştiul o avea deja.

A pus cartea şi pixul în mâna bunicii zicându-i:

- Scrie-mi, te rog, o dedicaţie!

- Cum, dar şi pe Eminescu mi-l iei! a protestat bunica şi probabil fiind cam supărată a scris sec:

„Doresc să ajungi şi tu la fel ca Eminescu. Bunica”.

M-am uitat pe dedicaţie şi m-am cutremurat!!! La ce s-a referit, oare, bunica?  La Eminescu poetul sau la boala lui?

Pe urmă m-am cutremurat încă odată!

De ce?

A doua carte pe care puştiul cerea dedicaţie era „Iliada” de Homer, bardul orb! Dacă îi dă o dedicaţie furioasă de acelaşi gen!?