Credinţă şi Patriotism,
Colinde şi spovedanie,
Baniciu eşti sigur că sunt patru?
sau
De la 1 Decembrie la Crăciun

Sărbătorirea Zilei Naţionale din 1 Decembrie 2011 ne-a arătat că, deşi patriotismul părea desuet, românii sunt patrioţi.

Cel puţin o parte din ei.  

Acea parte care a ieşit, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, la acele manifestaţii care nu au fost urmate de petreceri cu fasole şi cârnaţi sau sarmale şi ţuică.

Pe cei care au serbat în acele locuri unde mirosul cârnaţilor a înlocuit chemarea patriotică îi las să se autodenumească.

Televiziunea, nu spun care, ne-a servit imagini ale patriotismului introducându-ne cu reportaje speciale filmate în câteva sate care serbau cu mare patriotism şi mari chiolhanuri Ziua României.

O fi ceva în neregulă că ne bucurăm umplându-ne burţile cu cele mai gustoase şi apetisante specialităţi culinare tradiţionale?

Nicidecum dacă… dacă 1 Decembrie nu ar fi în plin post.

Ştiam că tradiţia dar şi credinţa religioasă sunt sfinte în zona satului …

Sfânt este şi Ignatul pe care tradiţia l-a pus tutore al purceilor tăiaţi şi degustaţi pofticios cu dezlegare de la … cine ştie? Poate de la pomana porcului!

Sfântă este şi apa sfinţită pentru care oamenii, în numele Credinţei, se înghesuie, se înjură, se îmbrâncesc …

Sfântă este şi Împărtăşania … s-au aşa ar trebui să fie.

Câtă sfinţenie primeşte o persoană, creştină, ortodoxă, care a ales să se spovedească, în fiecare zi de luni, la romano – catolici (!!?!), mărturisind spăşită că regretă că a furat din proviziile, alimentele, unui cămin de copii. De luni până vineri continuă să fure alimente, dijmuind raţia copiilor iar lunea, ţup! cu ipocrizie la spovedanie!    

Crăciunul ne-a adus bucuria reîntâlnirii cu minunate Colinde fie ele de aici sau de prin alte meleaguri: melodioase şi emoţionante, o adevărată bucurie pentru suflet.

Intrasem în Spiritul Crăciunului şi privind bradul frumos împodobit ascultam colinde.

Colindele lui Neil Diamond le-am lăsat pentru la urmă, pour la bonne bouche aşa că am început cu Mircea Baniciu a cărui muzică voi continua să o iubesc necondiţionat.

Ascultam plăcutele inflexiuni ale vocii lui Baniciu, şi mă întrebam a n – zecea  oară, cum de a reuşit Baniciu să greşească numărătoarea  Magilor?!

Gaspar, Melchior, Balthazar. În orice ordine i-am înşira, sunt numai trei.

Cum a reuşit Baniciu să ajungă să ne cânte galeş „Cei patru Magi de la Răsărit”!!!

Sper ca Hruşcă să nu se supere. O mai nouă înregistrare a unei mai vechi şi frumoase colinde era atât de „întinsă”, diluată, lăbărţat cântată încât interpretarea, deşi evidenţia minunata lui voce, distrugea melodia. Cu ajutorul calculatorului am băgat-o pe spor de viteză şi am dinamizat-o!

Sorry Hruşcă!

Neil Diamond m-a reintrodus în atmosfera de Crăciun.