Cărţile nu se întorc singure

În ultimii 15 ani am remarcat că din casele multora au dispărut acele piese de mobilier cu uşi, uşiţe şi rafturi pline de cărţi, numite biblioteci.    

Dilemă totală!

Nu prea îmi este clar care este cauza şi care este efectul.

Nu s-au mai cumpărat cărţi şi pe cale de consecinţă mobilierul destinat lor era ceva de prisos sau, dorinţa unora de a avea, spre exemplu,   mai mult spaţiu în living pentru amenajarea unui bar a dus la eliminarea rafturilor unei biblioteci de apartament şi a stopat cumpărarea de cărţi

Că doar nu poţi bea tării şi citi cărţi savante, doar o revistă distractivă cu poze multe.

În primii ani de după Revoluţie a fost o adevărată explozie în editarea  de cărţi.

S-au publicat autori de toate calibrele din toate domeniile.

Cititorii cumpărau cărţi fără a alege prea mult, bucuroşi că nu mai cumpărau cărţi  „pe sub mână” sau stând la cozi ca în anii 80.

Când spun „fără a alege prea mult” mă refer la numeroasele cărţi tipărite pe o hârtie mai proastă decât hârtia de ambalat telemeaua!

Nu voi nominaliza editurile respective dar am câteva dicţionare,  tipărite pe o hârtie gălbejită care plezneşte la atingere!

După ce răsfoieşti, cu mare grijă, câteva pagini din dicţionarul de limba italiană editat în 1994, constaţi că este imposibil să citeşti ceva.

Literele sunt imprimate neuniform şi este imposibil să poţi interpreta fragmente de litere şi să deduci cuvintele fără a sta cu o lupă în mână şi a pierde ceva timp!

Treptat foamea de cărţi s-a mai temperat iar calitatea cărţilor a început să primeze în faţa cantităţii, 

După un timp a apărut nou inamic al cărţilor: Internetul!

Informaţie câtă vrei, viteză de informare, calitate dacă ştii să cauţi.

În cele din urmă nici lectura obligatorie a elevilor nu a mai asigurat vânzarea cărţilor recomandate de şcoală: referatele de pe Internet, bune, slabe sau dea dreptul proaste sunt oferite gratis!

Despre preţul cărţilor pot să spun că nu este mare dacă ar fi  ceva mai mulţi bani …

Am iubit cărţile, am crescut cu ele: ascultam radioul, pick-up-ul sau mag – ul şi citeam. Televiziunea apăruse, pe la jumătatea anilor 50, dar nu aveam toţi şi televizoarele ruseşti Temp 2 ..

Cărţile ne pot înălţa şi îmbogăţi sufleteşte, ne pot educa, sensibiliza şi amuza dar au dar au şi o mare hibă:

 Nu se pot întoarce singure la proprietarul lor dacă se  face greşeala de a le  împrumuta unor oameni prea posesivi sau indolenţi!

La grupa indolenţi m-am încadrat şi eu când, cu ani în urmă, am depăşit termenul de restituire a celor trei cărţi împrumutate tot amânând returnarea. Lipsa timpului era o justificare a indolenţei şi lenei. În cele din urmă am luat cărţile cu mine la serviciu având intenţia să le returnez după orele de muncă. Doi colegi au văzut cărţile, le-au frunzărit şi …mi le-au cerut împrumut.

Trei ani i-am rugat să mi le înapoieze!,

Trei ani am primit scrisori de dragoste de la bibliotecă prin care eram rugată să returnez cărţile; la fiecare scrisoare reveneam cu milogeala la colegi care au avut aceiaşi reacţie pe care o are un animal dacă îl ciupeşti de corn! Adică zero reacţie!

În cele din urmă biblioteca s-a desfiinţat.  

O metodă aparte de a subtiliza cărţi a lăsat-o pe mama fără colecţia de cărţi poliţiste scrise de Agatha Cristie.

O tânără venea la mama şi împrumuta cărţi:

- Uitaţi, am luat patru cărţi de Agatha, este preferata mea! spunea ea răsucind cărţile prin aer să se vadă că sunt patru.

Returna cărţile prompt, la termenul promis, răsucindu-le şi de astă dată în aer, chiar ceva mai mult!

- Uitaţi-vă, sunt toate patru, spunea ea.

Da erau patru dar, foarte târziu, mama a constatat că fătuca a luat toate cărţile Agathei Cristiel şi a altor celebrităţi americane din domeniul policicier şi a adus în loc diverse rahaturi!

De atunci mama arefuzat să mai dea cărţi împrumut.

O profesoară, ajunsă inspector şcolar, avea afinităţi pentru Franţa!

A luat împrumut de la o elevă o ditamai Enciclopedia în limba franceză, de câteva sute de pagini şi a ei a rămas! Fata, ruşinoasă, nu a îndrăznit să o sâcâie prea mult pentru a nu avea necazuri.

De la un elev a luat, tot împrumut pe vecie, o carte de poezii scrise de Robert Brion!

Elevul era membru al unei Fundaţii de supradotaţi unde Robert Brion a fost invitat; puştiul primise volumul de poezii cu dedicaţie şi autograf din partea autorului.  

Şi-a cerut cartea până când, săltată în rang, profesoara a plecat la Inspectorat …

Iubiţi-vă cărţile, recomandaţi-le şi altora dar nu le daţi împrumut.

Cărţile nu se pot întoarce singure!