Amic, beric, ceric sau „Clubul râie”

Puştiul avea 6 ani şi dorea să meşterească.

Îl pasionau firele, cablurile electrice iar pe la 8 ani deja se apucase de studiul electronicii cu un unchi rezervist, absolvent de electronică.

Să revenim însă la perioada când avea 6 ani şi când, considerând că a depăşit faza „tabloului electric din cutia de pantofi”, am hotărât amândoi că este cazul să se înscrie la un club de copii.

Clubul din apropierea casei ne-a refuzat înscrierea pe motiv că nu mai sunt locuri.

Am ajuns la un club de copii amplasat în localul unde astăzi citim ierburi şi bem cărţi: librăria „Cărtăreşti”! Ah! A vorbit alergia mea la ierburi şi la mirosuri!

Puştiul, întrebat care sunt pasiunile lui a răspuns fără să ezite:

- Electronica, informatica, pictura, poezia şi femeile!

Şefa comisiei de înscriere i-a recomandat că „la femei”rămâne pe mai târziu şi l-a înscris la „meştereală” unde, după ce puştii învăţau să folosească toate sculele, se realizau machete de nave sau avioane.

La engleză nu mai erau locuri aşa că, la insistenţele puştiului,a fost înscris şi la noţiuni de informatică.

A doua zi venim la cursurile de meştereală.

Un covor mare acoperea aproape toată suprafaţa holului mare de la parter. Pe două laturi ale holului se aflau scaune pentru părinţii care zăboveau câte 10 – 15 – 20  minute până la ora de începere a cursurilor..

Sub privirile impasibile ale mamelor, copiii, unii având peste 10 – 12 ani, îşi aruncau hainele şi ghiozdanele pe jos şi se trânteau „la o tolăneală” pe covorul multicălcat în picioare, şi priveau la  televizor. Copiii şi mamele lor sfidau orice regulă de igienă!

La clubul de meştereală erau adunaţi copii de toate vârstele ceea ce nu era rău.

Din păcate mulţi copii erau înscrişi la activităţi pentru care nu aveau nicio pasiune.

Desigur, o pasiune se poate cultiva, dar cum să se descurce un profesor pasionat de navo şi aeromodele cu un copil de 12 ani care, total lipsit de educaţie, arunca cu ciocanele, lamele de ferăstrău şi alte scule prin micul atelier, trăgea scaunele celor mici făcându-i să cadă?

Orele profesorului aveau un scop bine determinat dar, suplimentar, el  lupta cu copiii aduşi de mame la club pentru a-şi asigura câteva ore de linişte!   

La şase ani, puştiul meu avea deja înălţimea unui copil de 12 ani aşa că statura lui impunea respectul celor mici. În paranteză vorbind, la 14 ani avea 1,93 m iar copiii de la clasele mici i se adresau pe coridoarele şcolii cu „dom profesor”!  

Într-una din zile venim la cursuri, mai erau circa 10 minute până la ora de începere a orelor când, semeţ şi obraznic, puştiul de 12 ani, cu „un cap” mai scund decât puştiul meu de şase, traversează holul şi covorul holului îndreptându-se spre scară.

Pe la jumătatea holului îşi suceşte capul spre locul unde eram noi şi, de la trei metri distanţă, „scuipă” un salut spre puştiul meu:

- Ce faci, măi râie?!

Răspunsul ;râiei” a venit instantaneu, uimindu-mă şi demonstrându-mi importanţa „socializării”!

- Râie eşti tu, porcule! 

Da! Viaţa te învaţă …

La clubul de Informatică, un profesor tinerel, avea cam aceleiaşi  sarcini extraprofesionale: lupta cu copiii mici, lupta cu copiii tembeli.

Era foarte bine că un părinte vrea ca un profesionist să-i iniţieze copilaşul în tainele calculatorului dar cursurile erau destinate unor copii de peste 10 ani.

Erau cam 5 calculatoare în mica sală de cursuri iar profesorul, după ce le-a arătat din ce se compune calculatorul a început, pur şi simplu, să le dicteze lecţia!

Da! A început să dicteze!!!

Din 16 copii doar trei aveau caiete. S-au rupt foi, s-au câutat pixuri, creioane pentru ca toţi să fie dotaţi!

S-a constata că jumătate din ei nu ştiau să scrie, erau prea mici.

Din cei care ştiau să scrie doar trei, între care şi puştiul meu, au fost în stare să „ţină pasul” cu dictarea profesorului, să prindă tot.

Cei care ştiau să scrie, dar nu erau racordaţi la fluxul verbal al profului, au copiat ulterior de la cei trei.

Acasă am leşinat de râs!

Proful le dictase nişte date ale unor componente notate cu a, b şi c.

Puştiul avea cum v-am spus, 6 ani şi scria de la 4 ani.

Nefamiliarizat cu notaţiile a, b şi c, puştiul a notat aşa cum a auzit pronunţia profului bruiată de zgomotul celor mici care se plictiseau.

Aşadar puştiul a scris: „componentele de bază ale calculatorului sunt:

- amic

- beric şi

- ceric” !!!   

După câteva zile, haosul creat de cei mici era gata să distrugă un calculator!

Lecţiile, destul de neatractive şi cu risc major de accidentări nedorite, au fost abandonate. Şi cele de meştereală şi cele de computere.