Şampania, Athene Palace, Ateneul Român şi şunca de Praga

Fărâme  de viață - 20.

Şampania!

Minunata licoare cu bule!

La fiecare început de an sorbeam câte 1/5 de cupă de şampanie.

De se doar 1/5?

Simplu: la toate petrecerile de An Nou unde am fost invitată  erau întotdeauna mult prea multe pahare şi prea puţină şampanie aşa că porţia fiecăruia era atât de mică încât avea efectul de zgândărire a poftei. Mesele erau pline, mâncare cu prisosinţă dar Şampania era insuficientă. Măcar să ne fi anunţat să aducem şi şampanie.

Nu-mi amintesc motivul pentru care un anume An Nou, prin 1973 – 1974, l-am petrecut singură. Acasă.

Mi-am făcut aprovizionarea pentru cele câteva zile de sărbătoare şi  mi-am zis să întâmpin intrarea Noul An bând o cupă de şampanie. Nu obişnuiam să beau dar, pentru prieteni, avem întotdeauna o sticlă din cea mai bună vodcă” prin casă şi la o răceală chiar mi-am făcut o frecţie cu „Stalicinaia”!

„Cu ocazia asta voi bea, în sfârşit, o cupă plină de şampanie” am gândit eu cumpărând o sticlă de şampanie „Zarea”, singura şampanie din magazinele noastre pentru simpli muritori.

Până la miezul nopţii am ciugulit din cele 5 feluri de mâncare.

Cine se poate îndopa noaptea! Eu nu!

Încă de pe la 15 – 16 ani mergeam aproape în fiecare sâmbătă seara la restaurant, la vestitul local Athene Palace, unde , evident, mâncam între orele 21 – 24.

Specific: mâncam nu mă îndopam!

Un prieten al mamei mele (văduvă de câţiva ani) hotărâse că este timpul pentru o educaţie de societate! Educata eram eu!

- Când vei cunoaşte un Gheorghe să fii tu cea care îl învaţă cum să se poarte în societate! şi cum să se comporte într-un local de lux, obişnuia domnul Costi să-mi spună.

Mâncam doar o friptură, un muşchiuleţ luuung de porc. Capetele muşchiuleţului ieşeau în afara farfuriei în ambele părţi iar o mică porţioară de cartofi pai cu greu îşi făcea loc alături pe farfurie.

O cupă de vin şi o îngheţată completau meniul nocturn.  Atât!

Pe locul doi ca importanţă, după friptură, erau conversaţia şi muzica.

(N.A. Deşi în acea perioadă (1963 – 64 )  „Profiterolul” se lansase cu mult succes, eu  preferam îngheţata. Acele mici guguloaie cu cremă care alcătuiau eşafodajul profiterolului erau întotdeauna prost însiropate şi dădeau, în cel mai fericit caz, impresia unor rebuturi culinare!)

Fiindcă deja m-am abătut de la solitara mea petrecere  de Anul Nou 73 sau 74,lărgesc paranteza anilor 63 – 64.

Domnul Costi mi-a cam cobit!

Foarte amuzant a fost că la 18 ani, în 65 am cunoscut, într-adevăr, un Gheorghe!

De fapt Gheorghi era numele, slav, al celui cu care, aşa cum v-am povestit în capitolele precedente, m-am căsătorit şi am plecat în ţara lui.

Mai puţin amuzantă a fost pentru mine întâmplarea petrecută în timpul vizitei mele în România cam la doi ani după căsătorie.

Întâmplarea a avut loc la doar câteva zeci de metri de localul copilăriei mele, Athene Palace (astăzi renovat şi rebotezat)

Soţul era mare meloman; adora muzica populară a ţării sale – o pisă vocală populară a fost înregistrată pe acel disc special trimis de NASA în Cosmos! – dar iubea şi muzica simfonică şi de operă.

Pe crestele muntelui Vitoşa îşi umfla plămânii de fost luptător de lupte libere (un colos de 135 kg) cântând, cu mici pauze, 8 ore arii din opere, canţonete!

Venisem în România cu două săptămâni înaintea lui şi am cumpărat bilete la un mare concert găzduit de Ateneul Român situat la circa 80 de metri distanţă de localul Athene Palace

Ei bine, ce credeţi că face Gheorghi în toiul concertului?

Pot paria pe sume fabuloase că nimeni nu va ghici.

Nu veţi ghici niciodată!

S-a descălţat!!!

Avea justificare beton.

Sosise de doar 6 ore în România după ce a fost câteva zile în mare activitate. Constrâns de activitatea lui a stat, acele câteva zile, îmbrăcat – încălţat non stop şi îl ardeau tălpile!!!

Evident că înainte de a pleca spre România a făcut un duş foarte lung.

Evident că odată ajuns în România a făcut un duş foarte lung.

Relaxarea deplină consta în  ventilarea picioarelor care trebuia să atingă sublimul!

Ce loc mai bun decât Ateneul şi ce timp mai propice decât un mare concert simfonic există pe lumea asta pentru ventilarea picioarelor?

Precizez că nu acesta a fost motivul pentru care, după mai puţin de trei luni de la marea descălţare, am început lungul proces de divorţ.

Revin la acel An Nou petrecut singură acasă.

Cum spuneam, ciugulisem una alta de prin platourile de pe masă, urmărind programul TV

Timpul meu liber este doar al meu a fost raţiunea egoistă datorită căreia nu mi-am instalat telefon.

Deci, la ora trecerii în noul an mi-am urat singură la mulţi ani şi mi-am turnat o cupă de şampanie, savurând mai întâi efervescenţa zbuciumată, năvalnică a licorii înghesuite în sticlă, apoi bulele susurând şi în sfârşit gustul dulceag.

Ce bunătate! O jumătate de oră am sorbit din acea cupă.

După o jumătate de oră, mi-am mai turnat o cupă pe care pe care am băut-o cam într-o oră.

M-am trezit pe la ora 15 ameţită, blegită, plină de lehamite.

„Unde s-au pierdut orele de la ora două, după a doua cupă de şampanie?” m-am întrebat somnoroasă  şi m-am culcat dormind încă 6 ore …

Şampania nu m-a impresionat cu nimic pentru a merita să mai poftesc vreodată la un pahar mai plin de jumătate.

Abia 20 de ani mai târziu am aflat cum rezistau lucrătorii de la „Zarea”, care beau zilnic mai multe pahare cu şampanie chiar la locul de muncă  , fără să se îmbete, fără să stea blegi şi turtiţi.

Cum? Prin sacrificiul bulelor!

Amestecau cu un beţişor, cu un pai de plastic sau în lipsă de altceva cu un creion in interiorul paharului cu şampanie, eliminând bulele vinovate de starea de beţie.

Nu ştiu dacă este adevărat, nu am apucat să testez.

În timp şampania „Zarea” a devenit vinul spumant „Zarea”!

Francezii au interzis ca licoarea buloasă stoarsă din alţi struguri decât cei recoltaţi în viile din Champagne să poarte acest nume.

Poate aceiaşi interdicţie ar trebui să o dea praghezii producătorilor de şuncă numită total aiurea de Praga.

 Amatoarelor de a slăbi 9 kg în două săptămâni (!) li se recomandă regimul Max Plant.

 Printre cafele, vită friptă, ouă fierte, niscaiva salate, se recomandă şi şunca de Praga.

Magazinele noastre oferă o şuncă situată calitativ mult prea departe şi de Praga şi de şunca de Praga! Poate fi gustoasă pentru unii dar nu este şuncă de Praga.

Şunca impostoare conţine acel dăunător foarte utilizat în lumea mezelurilor – şi nu doar a lor – pe nume monoglutamat de sodiu precum şi cancerigenii nitriţi şi nitraţi de sodiu cu rol de conservanţi, stabilizatori, coloranţi şi, multă sare; componente nocive pentru sănătate care induc retenţie masivă de apă şi nu ajută deloc slăbitul.