Răzbunarea Penelopei

Fărâme de viață - 1.

Amintiri.

Le privesc relaxată.

Amintirile presupun o incursiune în trecut.

Bune sau rele, frumoase sau nu ele au fost parte din viaţa mea.

Să reconstitui întregul, deci viaţa, din amintiri, din fragmente decupate de memoria proprie, ar însemna să consider că viaţa este un puzzle!

Un puzzle? Adică un joc!

Să fie viaţa doar un joc?                       

Un joc uneori onest, cinstit dar mult mai adesea un joc murdar, cu reguli încălcate, un joc transformat într-o luptă împinsă peste limita a ceea ce este omenesc!, un joc mai complex decât ne-am dori, un joc al hazardului şi zarului norocos!

Amintiri …fărâme de viaţă …

- Oare ce mai face doctorul M…escu?

Cine ar fi crezut că această întrebare retorică a mamei  va declanşa o avalanşă de întâmplări iar viaţa mea de copil cuminte, adică adolescentă de 18 ani, îşi va pierde liniştea şi seninătatea?

Era într-o seară de toamnă a anului  64; ascultam muzică şi citeam iar mama tricota şi asculta muzica.  Deci gândurile ei zburdau spre anii 40 când ea şi tata l-au cunoscut pe M…escu. Pentru simplificare îl voi numi Dr. M.

Dr. M, absolvent de filologie, fusese profesor de limba română într-un orăşel bulgar. În nordul Bulgariei şi la sud de Dunărea noastră sunt numeroase localităţi în care sunt multe familii de români stabiliţi acolo de peste 200 de ani.

Dr. M a parcurs drumul invers! Prigonit din cauza vederilor sale procomuniste s-a refugiat în România.

Ca să nu piardă timpul a intrat la facultatea de medicină din Cluj unde a obţinut şi o mică bursă.

Tata era şi el student la medicină aşa că, deşi Dr. M era mai mare decât el cu circa 10 ani s-au împrietenit.

Tata şi mama aveau resurse financiare mult mai bune aşa că l-au întreţinut pe M pe durata studiilor până a devenit Dr. M!

În anul 45 s-a născut fratele meu, în anul 47 m-am născut eu.

Timpul petrecut alături de familia mea dar mai ales bucuria de a ne vedea pe noi, copiii, cum creştem i-au amintit lui Dr. M că avea o soţie în Bulgaria şi ar fi timpul să aibă proprii săi copii! Aşa că pe la jumătatea anului 1950 s-a întors în Bulgaria.

Soţia lui Dr. M l-a aşteptat cu penelopiană  răbdare vreme de 16 ani!

Straniu şi comic, soţia, cu origini deşi diluate totuşi greceşti, avea numele Penelopa, nume predestinat aşteptării de lungă durată cântată de Homer în vestita sa Odisee.

Schimbările sociale, politice, trecerea la democraţia populară au dus la pierderea oricărui contact între părinţii mei şi Dr. M.

Aşadar, iată că mama, ascultând boleroul lui Ravel, aruncă întrebarea „Oare ce mai face doctorul M…escu?” cu atâta naturaleţe de parcă nu l-a mai văzut de cel mult două săptămâni!

Cum spuneam era în 64;  tata murise în 60 (la 42 de ani), fratele murise în 62 (la 17 ani) iar mama, trecută prin durerile acestor stingeri mult prea timpurii, se întreba de fapt oare se i-a rezervat soarta prietenului român din Bulgaria.

Mama a lăsat andrelele pe fotoliu, a trecut la masă, a scris o scrisoare adresată Crucii Roşii din Bulgaria iar peste trei săptămâni a primit o scrisoare de la Dr. M!

Dr. M era bine – merci!

Penelopa lui, alintată de el Spasa sau Pasuna, l-a primit cu aceiaşi dragoste ca la 20 de ani ba i-a mai făcut şi doi băieţi frumoşi şi deştepţi care aveau 12 şi 14 ani!

Copiii au fost foarte bine educaţi iar unul din ei a ajuns sa lucreze într-un mare forum internaţional. Copii fiind aveau atribuţii precise pentru a învăţa că nimic nu vine gratis, totul se obţine prin muncă.

Printre obligaţiile domestice ale copiilor, în afară de unele cumpărături, dus gunoi, udat flori, gazon, intra şi curăţarea şi lustruitul pantofilor, cizmelor şi a altor tipuri de încălţăminte.

Adică pantofii familiei, dar și ai musafirilor.

Pantofii, lustruirea lor ne-au marcat prima vizită făcută în Bulgaria, la invitația doctorului M.

Era luna martie dar era destul de cald aşa că nici măcar nu ne-am scos cizmele din bagaje. Pantofii noştri, aproape noi, erau vestita marcă „Guban”!  Pantofii mamei erau de culoare galben unt, ai mei erau ivoir, adică un gri aproape alb, iar cei doi copii şi-au luat atribuţiile în serios şi ne-au făcut surpriza lustruirii pantofilor!

Dimineaţa am descoperit că pantofii noştri au devenit roşii cu pete maronii!

Copiii, habar n-aveau de pasta incoloră pentru piele şi culori delicate şi au năclăit pantofii cu cremă crema maro care  pe fondul suport de piele deschisă la culoare a dat un roşu în pete!

Poţi să te superi când motivaţia, cu tot rezultatul catastrofal, era mânată de bune intenţii?

În continuare ne ascundeam pantofii ceilalţi în sacoşă în camera noastră.

În 64 Dr. M avea cam 54 de ani şi era şeful Direcţiei Sanepid – oraş Sofia-

Era sănătos tun deoarece toată viaţa a evitat marele duşman al sănătăţii: zahărul!

Nu a mâncat niciodată zahăr, produse cu conţinut de zahăr şi cu atât mai mult de îndulcitori de altă natură nici nu se punea problema. Mânca din şi de toate dar cu cumpătare şi foarte multe fructe. A avut dantura perfectă, niciun dinte cariat, niciun dinte lipsă.

Dr. M ne-a invitat în Bulgaria şi s-a oferit să mă susţină financiar  propunându-ne ca după absolvirea liceului să urmez studiile unei facultăţi din Bulgaria. Dorea să se revanşeze faţă de generozitatea părinţilor mei care l-au ajutat necondiţionat cu ani în urmă.

Dr. M ne-a mărturisit că prin 60 a fost în România pentru o singură zi  invitat fiind la o întrunire medicală unde avea şi el de făcut o comunicare dar programul strict şi încărcat nu i-au permis să-şi caute prietenii. A sosit dimineaţa iar seara s-a reîntors acasă.

Comicul prezenţei sale în România a fost indus de …Penelopa, sau Spasa, sau Pasuna, cum doriţi!

Bănuiesc că gelozia a mocnit în sufletul ei fără încetare dar intensitatea maximă a fost atinsă în perioada refugiului lui Dr. M în România.

Nu ştiu dacă au cuprins-o temerile că al ei Dr. Ulise v-a zăbovi iar 16 ani pe meleaguri mioritice dar în mod cert a cuprins-o gelozia!

Aşadar, când Dr. M i-a adus la cunoştinţă că v-a pleca pentru o zi în România, l-a tachinat câteva zile făcând aluzii la revederea cu vechi iubiri.

Răzbunarea Penelopei a avut loc pe catedra sălii de colocviu, comunicare, sau ce-o fi fost, în plină desfăşurare.

Singurul bagaj al Dr. M era doar geanta diplomat în care se aflau lucrări de specialitate şi foile cu speach-ul propriu.

După ce a fost prezentat celor din sală doctorul îşi pune diplomatul pe catedră verifică poziţia microfonului şi deschide geanta.

Surpriză!!!

O grămadă de peste 20 de fire sănătoase de praz scăpate de înghesuiala din diplomat năvălesc pe catedră însoţite de „aroma” specifică familiei liliaceae, spre amuzamentul general!

Mama coresponda conştiincios cu doctorul care devenise între timp un mare  expert esperantist şi ne-a trimis o grămadă de materiale, broşuri, manuale ale limbii artificiale Esperanto. Oricât de frumos şi bine intenţionat a fost motivul inventării acestei limbi, eu şi mama am apreciat că este ca un carcalete.

De fapt limba Esperanto chiar era un mixaj de cuvinte din câteva limbi  (şi o gramatică redusă la câteva elemente). Orfishoj drakokuloj este  peştele dragon de aur, capdolor este durere de cap, de 10 ori se spune 10 fojojn! Cui îi place cum sună?!

Doctorul a încercat să introducă în România studiul acestei limbi dar din fericire lingviştii noştri au respins ideea din faşă.

Chiar dacă în România nu a făcut decât o vizită de câteva ore doctorul vizitase de multe ori China unde mişcarea esperantistă avea o mare amploare, apăreau publicaţii şi se ţineau congrese mondiale promovându-se creaţii literare în limba Esperanto.

Nu o mai lungesc: după şase luni am profitat de vacanţa de primăvară din anul 1965şi am plecat în vizită la Sofia onorând invitaţia doctorului M.

După alte şase luni deveneam prima persoană care fuge dintr-o ţară socialistă în altă ţară socialistă!!!

Am fentat sistemul dar în final am fost marea perdantă!