Întâlnire la mausoleu sau răzbunarea mumiei

Fărâme  de viață - 21.

Amintirea „marii descălţări” a fostului soţ, adică musiu Ex, în timpul unui mare concert  la Atheneul Român a atras după sine câteva amintiri ale vieţii mele de copil căsătorit!

Era o dimineaţă superbă a unei zile de toamnă.

Plecăm devreme de acasă: eu la facultate iar Ex „cu treburi” în oraş.

Din centrul oraşului, unde avea el „treburile”, eu îmi continuam drumul cu un tramvai spre facultate.

- Ne vedem după ce scapi de la cursuri! îmi spune Ex. La ce oră scapi?

- La 13!

- Bine. Ieşi de la cursuri, iei imediat tramvaiul şi în 5 minute ajungi înapoi aici. Te aştept în staţie:

După 30 de secunde se răzgândeşte şi-mi zice:

- A! Stai aşa! N-o să aştept aiurea până vii tu! Aici este capăt de linie şi este vânzoleală prea mare. Mai bine vino la Ministerul de Externe. Te duci acolo în hol şi spui să mă anunţe că ai venit.

După un minut de gândire revine asupra locului de întâlnire:

- Mai bine vino la Afacerile Interne. Cred că acolo voi fi pe la ora 1. Ba nu! Nu ştiu cât pe unde stau şi la ce oră ajung acolo mai ales că trec şi pe la Ministerul industriilor..

Priveşte cerul senin – azuriu şi devenind romantic revine asupra locului de întâlnire:

- Timpul este  minunat, n-are rost să aştepţi prin birouri! Mă aştepţi pe o bancă în parcul prin care trecem spre …Stai! Am găsit! Aştepţi  pe aleea unde este Mausoleul lui Gheorghi Dimitrov, pe una din băncile de lângă Mausoleu!

Locul ales a căsăpit romantismul întâlnirii.

Prin cap mi-au trecut instantaneu necuviincioase gânduri şi am făcut eforturi uriaşe să nu mă hlizesc şi mai ales să nu-i răspund:

„Este în ordine! Eu şi mumia te aşteptăm cu nerăbdare” sau „ Să scot şi mumia la aer?”

Se pare însă că mumia s-a răzbunat pe obraznicele mele gânduri conform principiului de sancţionare a relei intenţii: întâlnirea a fost un fiasco!

Stabilirea locului de întâlnire a durat cam mult. Intrasem în criză de timp şi mă gândeam înciudată că toate locurile bune din amfiteatru vor fi ocupate!

Cursurile începeau la ora 8 dar un grup mare de studenţi care doream să avem locuri bune veneam tot mai devreme ca să fim primii la sală şi să acaparăm primelor rânduri. Când s-a ajuns că la ora 6 şi jumătate primele rânduri erau deja ocupate, majoritatea matinalilor au suferit un mic şoc şi  de ciudă veneau la ora 8 sau chiar întârziau sfertul academic legal.

Noi, moderaţii, veneam puţin după 7 jumătate, dar acum era aproape 8 …

Aşadar, gândul că voi întârzia mi-a pus, la picioare, aripioare a – la Mercur şi după pupăturile de rigoare unei despărţiri de 5 ore am zbughit-o spre facultate fără să-mi întreb soţul ce program vom avea după ora 13!

Trei vorbe despre pupăturile lui Ex în mediul public.

Chiar dacă mă iubea fără măsură, soţul, om de 38 de ani în acea perioadă, nu-şi pierdea uzul raţiunii să mă pupe în stradă decât în două cazuri:

a)     pentru diversiune – derutare şi

b)    pentru a-mi linge rujul de pe buze!!!

Întindeam ca nătăfleaţa mutriţa pentru a fi pupată şi abia după ce îi auzeam plescăiturile pline de satisfacţie îmi dădeam seama că de fapt pocnea de satisfacţia de a-mi fi lins rujul de pe buze!

Era teribil de gelos şi pe mine şi pe superbele mele rujuri în culori pastelate roz, ciclamen pal, culoarea bananei,  în vogă în acea perioadă.

Nu aveam voie să le etalez decât dacă era şi el cu mine

La ora 13 ies de la şcoală ca un Glock de 9 mm.

Niciodată nu am aşteptat mai mult de un minut la acea linie de tramvai aşa că în câteva minute ajung la punctul terminus al traseului: centrul oraşului.

Găsesc un loc suficient de retras pentru a nu fi îmbrâncită de mulţime dar care să-mi asigure vizibilitatea în puhoiul de oameni care vin sau pleacă.

După 15 minute de aşteptare îmi pierd răbdarea.

După alte 30 încep să mă enervez plină de revolta că întotdeauna sunt cea care aşteaptă.

După alte 30 am hotărât să plec spre casă şi brusc îmi dau seama că locul de întâlnire era la …

Unde naiba era locul de întâlnire? Bună întrebare ioc răspuns.

Alerg la Industrii, parcă acolo avea soţul ultima treabă … De acolo alerg, deşi graba mea nu mai era justificată,  spre Externe, apoi spre Interne. Nici urmă de soţ, plecase demult.

A trecut de ora 15 deci întâlnirea de la ora 13 era cam depăşită aşa că am plecat spre staţia maşinii cu care mergeam spre casă.

Scurtez drumul tăind-o printr-un parc.

Parc?

Au! Aleea cu mausoleul …

Mumia!

Alerg spre aleea mausoleului şi îmi arunc oasele pe o bancă din apropierea lui.

Respir adânc de câteva ori şi cuget:

„Este acesta locul de întâlnire dar ora este depăşită rău.”

Plec la staţia de maşină şi peste 25 de minute sunt deja acasă.

Este ora 16 şi 30.

Mă spăl si beau un pahar cu apă cu sentimentul că mi-am pierdut soţul.

Zăresc pe masa din living un bilet.

„Pe toţi dracii! Unde naiba umbli! Este ora 16! Te aştept lângă mausoleu până catadicseşti să ajungi!”

Ca toate scrisorile de dragoste şi acest bilet era semnat de Ex cu acea abracadabrantă semnătură, lungă de 7 centimetri, imposibil de a fi contrafăcută de fitecine, pentru a fi convinsă că biletul este de la el!

Înapoi la mumie!

Se pare că acea întâlnire a fost foarte importantă atunci dar azi nu mai are nicio relevanţă …