Chichineaţă în vilă, băi fără căzi, femeia din spatele bărbatului kazah, atacul amorezilor la vilă, relevante cuvinte în mezza voce sau
Am rămas singură

Fărâme de viață - 5c.

 

În primele luni după căsătorie am locuit în micuţa garsonieră din centrul Sofiei închiriată de Ex încă dinainte de căsătorie.

Proprietara vilei, o babă mustăcioasă, ciufută, tot timpul înţepată, îi închiriase camera doar cu drept de acces la toaletă (budă ...).

Baie cu cadă oricum nu exista..

Toate vilele şi blocurile fie ele vechi sau noi nu aveau căzi deoarece nu exista furnizare de apă caldă.

Chiar şi blocurile noi cu 10 etaje care aveau încăperi de baie spaţioase nu erau dotate de constructor cu căzi. Căzile se cumpărau de fiecare locatar în parte căutând prin magazine.

Blocurile nu erau racordate la agent termic (încălzire centrală) sau furnizare de apă caldă. O cadă mare cu apă bună de îmbăiat se obţinea cam în 40 de minute încălzind apa rece  cu un termoplonjon uriaş sau chiar cu o şamotă mare ( cu sârmă spiralată) a unui reşou cu diametrul de 30 cm care se arunca în cadă (evident fără partea metalică a reşoului) şi se conecta cu ştecăr la priză.

Lipsa încălzirii centrale era rezolvată de fiecare prin sistem propriu de încălzire cu sobe: sobe cu cărbuni, sobe cu „naftă”, adică ceva de genul petrol sau motorină, dar se foloseau chiar şi sobe cu lemne.

Toate blocurile, mari sau mici, aveau prevăzute goluri pentru racordarea burlanelor de la sobă la tubulatura coşurilor de fum.

Din cauza coşurilor de fum, care nu filtrau cum trebuie, aerul era destul de poluat. În martie 65, la prima vizită în Sofia,  după  câteva ore de mers prin oraş, în nas şi în jurul nărilor aveam un strat negru ca la hornuri!

Subsolurile blocurilor erau compartimentate cu boxe pentru fiecare apartament unde se depozitau combustibilii.

De regulă sofioţii se îmbăiau la Băile Centrale cu apă minerală termală! Deşi aşteptai ceva timp până să-ţi vină rândul să intri în „baia ta” sau în „salonul tău” (un bazin individual, mărginit cu o bordură elegantă, cu  apa la nivelul pardoselii; ca să intri în apă coborai câteva trepte.). Totul era elegant cu faianţă şi gresie albastru ceroleum .Satisfacţia băii era deplină!

Dacă întâlneai în oraş o persoană cunoscută care îţi spunea că vine de la baie îi adresai politicos cuvenita urare tradiţională „cestita bania!” adică felicitări pentru baie, un fel de să-ţi fie de bine baia!

 

         Revenind la proprietara vilei, nu ştiu dacă baba era arţăgoasă din fire sau era aşa din cauza supărării provocate de decesul unicului ei fiu la numai 30 de ani. Fiul murise de aproape doi ani dar cred că o parte din acreală i se trăgea din cauză că nora nu a făcut şi ea cancerul fiului şi continua să trăiască!

Era îmbufnată şi nici măcar în prezenţa celor două nepoţele superbe de 4 şi 7  ani nu i se schimba faţa schimonosită ca a unui om care bea sare amară.

Atmosfera în acea casă era lugubră şi întunecată ca şi veşmintele negre pe care baba le purta de supărare iar văduva pentru a evita „discuţii” suplimentare cu soacra.

                                          N.B. În bulgară cuvântul „baba” este termen de respect pentru femeile în vârstă.

Când Ex, proaspăt căsătorit, m-a adus acasă, proprietăreasa, panicată că prezenţa unei neveste înseamnă degradarea camerei prin operaţiuni de gătit în draci, i-a atras atenţia să nu avem nici un fel de aparatură electrică pentru a găti în cameră ( în bucătărie oricum nu aveam acces).

Nicio problemă!

Ex,  prin natura serviciului, lua toate mesele în oraş iar pentru mine a cumpărat nişte conserve. Eram doar o soţie, ce mare lucru îmi trebuia …

Uneori, dacă avea poftă de ceva, cumpăra o cantitate „de ceva” pentru o gustare rece.

Dacă mânca mere sau pere, după ce muşca el din fruct îmi dădea să muşc şi eu o dată (!) apoi continua să-l mănânce! Procedură identică şi la fructele următoare …

Nu pot şti dacă Ex avea această „atitudine” în ceea ce priveşte alimentaţia faţă de mine în special sau faţă de femei în general!

Nu ştiu dacă aşa încerca să arate cine este stăpânul şi cine este sclavul, sau dacă experimenta depersonalizarea mea prin înfometare.

Să fi fost doar o întoarcere la obârşie?

Obârşia lui Ex , ca urmaş al lui han Asparuh, era indirect apropiată de obârşia locuitorilor din Kazahstan  şi ne duce până la mongolii lui Cinghiz  han (scriu aşa cum este pronunţia corectă, la bulgari, cu accent pe al doilea i).

Iată cum îşi tratau kazahii consoartele la ora mesei.

Femeile kazahe pregăteau toată haleala care trebuia servită şi o aranjau pe masă.

Bărbaţii casei se aşezau pe perne în jurul măsuţelor scunde iar femeile, adică nevestele, rămâneau în picioare la o distanţă de 40 centimetri la spatele bărbaţilor care haleau.

Bărbaţii îşi puneau porţiile în farfuriile lor şi mâncau părţile cărnoase şi ce era mai pe placul lor din garnituri.

După ce gurile bărbăteşti păpau ce era bun dintr-o bucată de carne, femeile îşi primeau şi ele porţia din mâinile unsuroase ale bărbaţilor.

Era ca un ritual.

Mâna stângă a bărbatului înşfăca o bucată de os cu un rest de carne pe el şi făcea o mişcare de răsucire din încheietură în sens invers acelor de ceas urmată de o îndoitură a cotului care plia braţul pe antebraţ.

Astfel deştele năclăite se poziţionau la baza gâtului bărbatului  fiind îndreptate spre nevasta de la spatele lui, căreia îi ofereau oasele cu un rest de carne şi tendoane!

După ce se declarau sătui, mâncaţi şi băuţi, bărbaţii plecau iar femeile mâncau rămăşiţele de pe masă …

Nu, nu se întâmpla cu secole în urmă ci în anii secolului XX.!!!

Bunica a asistat la aşa ceva în 1961când şi-a vizitat sora şi alte 48 de rude domiciliate într-o mică localitate din Kazahstan situată la 50 de kilometri distanţă de frontiera cu China.

Da, de la Ex am învăţat şi experimentat că omul mănâncă pentru a trăi şi poate trăi cu foarte puţin. Parcă mă pregătea să plec în Sahel! Cum era să-i scriu mamei aşa ceva? Norocul meu că făceam Yoga de la 12 ani şi rezistam bine acestui regim de semifoame.

În perioada când am locuit în chirie Ex era destul de mult timp plecat şi conform principiului „omul ştie când pleacă dar nu ştie când se întoarce” , evident că nu ştiam niciodată când revine acasă. Trăiam cu emoţii fiindcă îmi spunea că munceşte în condiţii periculoase

Orele de întoarcere, mai precis întârzierile lui Ex peste orele la care consideram că ar trebui să revină, îmi trezeau tot feluri de gânduri negre şi sufeream, speriată că a păţit ceva.

În faţa ochilor mi se derulau secvenţe întâmplate în acele prime luni de căsătorie.

Mereu întâlneam colegi, amici de-ai lui Ex. Făceam cunoştinţă iar Ex conversa cu ei ba chiar râdea copios. Nu ştiam încă bulgara, ei vorbeau foarte repede iar eu priveam cu un zâmbet binevoitor …

Odată ne învârteam cu treburi prin oraş şi ne-am întâlnit întâmplător cu un coleg de al lui Ex. „Ne-am întâlnit” este cam impropriu spus.

Cu un gest cât se poate de discret adresat lui Ex şi imperceptibil pentru mine, tipul s-a trecut pe lângă noi fără să scoată un cuvânt şi s-a îndepărtat în grabă.

Abia după ce tipul a dispărut din zonă, Ex mi-a spus că a trecut un coleg pe lângă noi dar i-a semnalizat că este în misiune de urmărire.

- În urmă cu doi – trei ani abia a scăpat cu viaţă după ce a fost împuşcat pe teritoriul ţării X , a adăugat el îngândurat.

La un moment dat a venit cu o mică zgârietură pe frunte. Prinsese un individ necunoscut care luase „ceva”. Era un tip înăltuţ şi slăbănog care nu ştia să lupte aşa că Ex l-a imobilizat rapid din câteva mişcări. Au venit colegii lui Ex care l-au preluat pe ins. Tânărul era deja condus unde trebuie când Ex şi-a trecut mâna peste frunte, dintr-un gest reflex. A simţit ceva umed. S-a dat mai la lumină şi a privit: era sânge! Tipul ridicase o mână pentru a se apăra dar, anihilat de forţa celor 135 de kg ale lui Ex, a reuşit să-i facă o mică zgârietură.

Ex s-a destăinuit:

- Nu am simţit nimic! Când am văzut urma de sânge de pe mână am simţit că turbez. M-am dus după el şi l-am trântit la pământ cu lovituri de picioare. Norocul tipului că m-au oprit colegii mei înainte de a-l lăsa lat!

De ce trebuia să-mi povestească întâmplări incomplete şi  înspăimântătoare pe care oricum nu le-aş fi aflat! Sau …poate le-aş fi aflat?

La un moment dat, în acea perioadă, Ex a plecat la serviciu şi nu ştiam nimic de el de 4 zile şi trei nopţi.

Eram înspăimântată, inima îmi bătea când foarte repede când foarte slab. Nu ştiam ce se întâmplă. Parcă se prăbuşise lumea. Speram să dea un telefon, să aflu că este bine şi că întârzie puţin.

Aşteptam şi plângeam.

Ex a sosit după a patra zi şi când m-a văzut plângând speriată a început să râdă în hohote!

- Ha, ha! Ţi-a fost teamă că am să mor!? Ai văzut tu diavol mort? Numai moartea ne poate despărţi! A ta!

 

Ex avea un văr cam de 30 – 32  de ani; a fost şi el militar şi acum ardea gazul pe la nu ştiu ce facultate şi înşira amante după amante.

Era căsătorit cu o asistentă medicală cu trei – patru ani mai mare decât el, o femeie admirabilă, foarte frumoasă, cu origini greceşti, onestă, bine pregătită profesional, şi o talentată poetă apreciată în cercurile literare.

Chiar şi Ex, cu tot caracterul lui deformat (ca să nu zic altfel) era indignat că vărul său Gheorghi, că şi pe acesta îl chema tot Gheorghi, o înşela în draci pe Mice.

Mice mi-a fost alături când am răcit puternic la plămâni ( eram prost hrănită şi îmbrăcată cu haine subţiri. Mama nu găsea întotdeauna ocazii pentru a-mi trimite pachete prin cunoştinţe iar prin poştă nu era posibil. Până am primit hainele dăduse frigul). Mice mi-a pus comprese pe piept ţi în jurul gâtului cu vată îmbibată în ţuică; m-a ţinut la ea un week – end făcându-mi ceaiuri de plante şi masaj. Ex şi soţul ei erau plecaţi fiecare „cu treburi”.

Locuiam destul de aproape şi lui Ex îi făcea plăcere să ne petrecem unele seri împreună cu vărul său şi Mice.

Se citeau versuri, discutam politică, se depănau amintiri comice, se spuneau bancuri, serveam cele aduse de noi şi cele oferite de ei şi jucam „cift – tec”!

Adică „cu soţ – fără soţ”!

         Un sinistru joc pervers? Nici pe departe!

         Se aducea un sac imens plin cu nuci!

Pe rând, fiecare din noi ne băgam simultan ambele mâini în sac, apucam cât mai multe nuci într-un pumn „comun” făcut de cele două palme adunate căuş.

Scoteam pumnul afară din sac iar gazda trebuia să ghicească dacă numărul nucilor extrase este număr par sau impar; nucile din pumn erau câştigate de jucător în cazul în care gazda nu ghicea paritatea sau imparitatea nucilor. Dacă gazda ghicea, jucătorul lăsa nucile în sac.

Se repeta extragerea şi de data asta jucătorul era cel care dădea cu presupusul. Dacă ghicea, nucile erau ale lui. Dacă nu ghicea le punea înapoi în sac..

Într-o seară vărul lui Ex îmi recomandă, ca atunci când ajung acasă, să îi adresez lui Ex o formulă de alint foarte apreciată.

Nu am luat plasă, încercaseră colegii la facultate să-mi paseze expresii de salut sau ce întrebări să pun asistenţilor, amuzându-se că nu voi şti ce prostii voi debita. Copilării! Aşa a păţit mama când a venit în România şi nu ştia româna. L-a salutat cât se poate de politicos pe un vecin mereu posac spunându-i „Bună ziua domnule Căcărela!”cum au învăţat-o copiii vecinilor, dar mama avea doar 7 ani!

Acasă i-am spus lui Ex ce mi-a zis vărul său! A scos flăcări de furios ce era!

Aşa-zisa drăgăstoasă expresie „ Ti si goliamo i sladko leke”  însemna „ eşti o lichea mare şi dulce”!

A spune cuiva că este lichea era ceva cât se poate de dur! La ei nu se glumeşte cu aşa ceva.

Leke este cuvânt de origine turcă şi înseamnă pată unsuroasă; omul lichea este o scursură infectă  Dar probabil ştia vărul ceva …  şi nu degeaba Ex a făcut o criză de nervi că tipul mi-a propus să-l alint aşa.

 

Ex a plecat din oraş pentru trei săptămâni.

S-a sunat la uşa vilei iar proprietăreasa, recunoscându-l pe vărul lui Ex, i-a deschis uşa şi el a urcat la etaj unde aveam camera.

După saluturile obişnuite omul îşi scoate parpalacul, se aşează pe un scaun şi începe să mă întrebe cum e la facultate, cum a fost sesiunea.

Nu se punea problema să îl servesc cu un ceai sau o cafea. Nu aveam voie să folosesc nici măcar un amărât de termoplonjon şi deşi dintotdeauna am fost ( şi sunt) hipotensivă renunţasem la cafea. Am înlocuit-o cu exerciţii Yoga.

Omul era în mare vervă şi făcea glume despre români pe care îi numea Creţulescu. Nu ştiu de unde avea impresia că este un nume foarte răspândit la noi.

Au trecut10 minute de conversaţie de genul „hai să zicem că vorbim”.

După cele10 minute tipul deconspiră motivul vizitei lui!

S-a ridicat, de pe scaun, m-a ridicat pe sus şi m-a aruncat pe pat aruncându-se, evident, şi el ! Deasupra!

Asemenea lui Ex, că doar erau veri, era o namilă umană. Era mai înalt decât Ex, avea  aproape doi metri,  musculos şi suplu deşi avea suta de kilograme.

Era un bărbat deosebit de frumos, de masculin. Era atât de frumos încât nici nu mă gândesc să încerc a-l descrie!

Deşi Ex apucase să mă iniţieze în autoapărare nu ştiu dacă aş fi avut şanse să îl înving dar trebuia să încerc!

Când lupţi cu un străin ai dreptul să lupţi pe viaţă şi pe moarte dar cu o rudă trebuie să fii prudent! Nu poţi da lovituri de anihilare.

Nu a fost nevoie!

Au fost cam 7 minute de încrâncenare într-o luptă dură din partea mea pentru a contracara încercările lui de sărut pe gură!

Asemenea micului pui de hamster, care se zbate şi iese din strânsoarea pumnului oricât ai încerca să-l ţii prizonier, am ieşit din strânsoarea braţelor lui.

Din cauza zbaterilor mele săruturile lui eşuate deveneau enervante ronţăieli ale gurii mele!

Eram un pachet de draci!

Nu s-a  aşteptat la directele mele de stânga bine plasate.

Şocată de impertinenţa şi de lipsa lui de respect pentru mine ca femeie şi soţie a vărului său, i-am cărat alţi pumni cu înverşunarea şi furia umilinţei!

În cele din urmă şi-a dat seama că este cazul să înceteze.

Parcă ruşinat de gestul lui sau de eşecul lui de bărbat frumos care, iată, a fost respins, s-a ridicat şi foarte trist a început să-şi aranjeze ţinuta.

Cu mişcări foarte încete, de parcă îl bătuse cineva (ha, ha), şi-a îmbrăcat parpalacul şi afişând aceeaşi faţă tristă a spus:

- La vizita e finita!

Aşteptam nişte banale scuze!

De atunci mă vedeam cu Mice la policlinica unde lucra. Curând Mice  a plecat pentru un timp în alt oraş şi ştiu că, în cele din urmă, a divorţat.

 

La nici o două săptămâni după acest incident a venit în vizită Dr. M. Ex încă nu se întorsese..

Am scris că Ex îl evita pe Dr. M încă dinainte de a mă căsători. Nu l-a  invitat niciodată la noi, eu nu i-am dat adresa unde locuiam dar m-am trezit că a venit în vizită. Poate o ştia adresa de mai demult.

Am început să vorbim, a întrebat când mai vine mama pe la Sofia, cum m-am adaptat la şcoală.

- Ei, uite, eşti fata lui Alexandru! Îl mai ţii minte? Ce păcat că nu te poate vedea ce mare te-ai făcut, a zis el mângâindu-mă părinteşte pe cap.

După mângâierea părintească pe cap a urmat o mângâiere libidinoase pe mână

Mi-am retras mâna şi involuntar m-am scărpinat şi m-am şters unde m-a atins, parcă pentru a şterge senzaţia de atingere de pe mână.

M-aş fi retras la o distanţă mai mare de el, dar unde?

Camera era o chichineaţă în care erau înghesuite două scaune, o măsuţă şi un pat. Dulapul era înzidit.

Obrăznicătura mă priveşte cu ochi de bovină bătrână (avea oricum  51 – 53 de ani) şi încearcă să mă sărute!!!

Uite unde era marele amorez! mi-am zis eu. Nu m-a corupt frumosul văr al lui Ex şi acum vine acesta?  (eu am scris „ă s t a” ca să-mi arăt dispreţul şi greaţa dar programul de scriere corectă a limbii române introdus în calculator nu mă lasă să scriu nepoliticos!)

Nu am folosit acea kama primită de la Ex! M-am bazat tot pe forţa pumnilor şi l-am expediat pe scări (30 trepte cu h 15cm )!

I-am zis multe.

Aproape fiecare treaptă era însoţită de un pumn şi de o „zicere”!

Am simţit scârbă, repulsie, dezolare, tristeţe şi mi-am dat seama că sunt singură.

Nu apelasem niciodată la el dar ştiam că în caz de extremă urgenţă există un suflet de om, prieten al tatălui meu, care îmi va fi alături.

I-am scrie mamei despre măgăria lui Dr. M şi a fost consternată. Nu cunoştea această faţă a lui Dr. M.

Mama l-a luat la rost pe Dr. M.

La scrisoarea vehementă a mamei, Dr. M a răspuns fără pic de remuşcare, fără a cere iertare!

Explicaţia lui a fost năucitoare :

- Kati, bărbaţii sunt porci şi încearcă! Dacă le merge nu este nimic rău în asta!

Atunci, cam la 4luni după căsătorie, prin aprilie 1966, l-am văzut ultima dată pe Dr. M!!!

La scurt timp ne-am mutat din vila babei şi aveam bucătărie.

Aşa a fost posibil să fac griş cu lapte şi scrisori cu lapte.

 

 

         Se apropia sfârşitul lunii septembrie şi Ex a intrat în concediul anual de odihnă; beneficia de tot felul de sporuri încât avea mult peste o lună la dispoziţie.

         Primisem referinţe bune la concursurile de înşirat tutun aşa că mă ducea la mare.

         Ţinta finală era litoralul Mării Negre dar o oarecare perioadă o petreceam în satul natal a lui Ex  cu părinţii şi cu familia fratelui său.

Trebuia să facem cumpărături pentru noi şi să alegem cadouri pentru familie.

         Câteva zile ne-am delectat cu bucuria alergăturii prin magazine şi  alegerea de cadouri frumoase.

         Circulând intens prin oraş ne-am întâlnit întâmplător cu diverşi colegi şi foşti colegi de-ai lui Ex.

Pe unii îi cunoşteam şi schimbam câteva vorbe cu ei iar pe alţii îi vedeam prima oară.

Replicile schimbate de Ex cu amicii cărora mă prezenta erau cam aceleaşi şi erau punctate fie de hlizeala lui Ex şi fie de hlizeala amândurora.

Absolut toţi amicii cărora le-am fost prezentată, îi spuneau lui Ex câte ceva cu mezza voce sau chiar şoptit pentru ca eu să nu înţeleg.

Pe când nu ştiam bulgara nu am înţeles ce vorbeau dar memoria îmi funcţiona bine şi am memorat totul iar după câteva luni, când deja învăţasem limba, am rămas şocată de felul cum i se adresau foştii colegi când mă prezenta.

 

 

 

Iată patru mostre ale replicilor şoptite de amicii lui Ex când le eram  prezentată:

Amicul 1:      - Vai, măi porcule, da’ cum ai tras pe sfoară copila asta?

Ex:                 - Da’ ce eu nu sunt frumos?

                         hlizeala lui Ex

Amicul 2:     - Ţie nu ţi-este ruşine să târăşti copilul acesta în noroiul tău!

Ex:                fără replică

Amicul 3:    - Au, cum ai fraierit micuţa asta. Tu nu te-ai uitat că eşti prea mare pentru ea? Pricepe ceva? Nu? Ha,ha! Priveşte ca un viţel.

                        Hlizeala amândurora

Amicul 4:     - Ce-a fost în capul tău? Eşti un mare neruşinat!

Ex:               fără replică

         Existau întotdeauna şi replici rostite în sistemul de comunicare „gură – ureche” care au rămas tabu pentru mine …

         Da, goana prin oraş după cumpărături, mi-a relevat un aspect neplăcut

Toţi colegii lui Ex dezaprobau căsătoria lui cu mine şi îşi arătau uimirea şi indignarea folosind uneori cuvinte chiar mai dure decât cele redate mai sus!

 

Unul din aceşti foşti colegi, care a lucrat mult timp cu Ex şi îl cunoştea bine, revoltat de interesele ascunse ale lui Ex a fost cel care şi-a oferit ajutorul atunci când şi-a dat seama că Ex îmi cocea ceva.

Împreună cu soţia sa mi-au pregătit cea de-a treia fugă, ultima (iulie 1968)!

Prietenul a „violat” seiful unde îmi erau încuiate actele mele iar soţia lui s-a dus în locul meu şi mi-a luat vizele de la partea bulgară …dar până la fugi mai sunt multe de spus.

 

                                     N.A. Să lămuresc legătura bunicii mele cu Kazahstanul.

                                     Strămoşii bunicii mele erau nemţi care au fost duşi din Germania  în Rusia, pe timpul Ţarului Petru cel Mare, pentru industrializarea Rusiei. Peste toţi urmaşii nemţilor „importaţi” au trecut intemperiile schimbărilor de regim dar s-au păstrat necorciţi.

                                     Doar bunica s-a măritat cu un român devenit foarte bogat, cu proprietăţi de turme de oi în ţinuturile afgane, cu prelucrare de brânzeturi şi prelucrare – comercializare de blănuri Astrahan şi Karakul. După ce li s-au luat averile mari tot mai aveau o situaţie foarte bună.

                                     În 1930 ruşii au condiţionat rămânerea familiei bunicilor mei în teritoriul sovietic doar dacă bunicul renunţa la cetăţenia română şi accepta cetăţeni sovietică. Bunicul a refuzat să renunţe la cetăţenia română şi a venit în România cu bunica şi cele două fiice.

                                     Toate rudele bunicii, fiind nemţi sută la sută. au fost deportate de ruşi în Siberia în timpul celui de al doilea război mondial pentru a nu fraterniza cu armata germană.

                                     Între noi vorbind, tante Liza, verişoara bunicii, a fugit atunci cu un ofiţer SS, Wagner, cu care s-a măritat şi a avut o fiică. Bunica şi-a găsit verişoara în Germania prin anii 1970; avea cam 80 de ani când a venit în vizită în România, plină de viaţă, energică, şofând ca o puştoiacă.)

                                      Bunica şi-a găsit în anul 1961o soră şi încă 48 de rude într-o localitate  mică din Kazahstan situată la 50 de km distanţă de frontiera cu China (în acea zonă erau mai multe comune populate cu nemţi deportaţi).

                                     Călătoria bunicii cu trenul a durat două săptămâni de mers continuu. Revedere, pupături cu cei de o vârstă şi cu cei tineri pe care îi nedea prima oară. Era iarnă şi erau minus 52 de grade Celsius!!!

                                     Acolo a fost în vizită la familii prietene de kazahi.

                                     Bunica a plecat definitiv în West Germany în 1990 şi s-a revăzut cu toate rudele din Katahstan care au sosit în anii următori în Germania!