Să iubim animalele (partea I)

Se spune că oamenii care iubesc animalele şi plantele sunt oameni cu suflet bun. Suflet bun  raportat, evident, la animale şi plante...aţi văzut ce meticulos îngrijesc mafioţii, în filme, cele mai gingaşe şi pretenţioase orhidee...

Când aveam 2 ani, şi locuiam la circumscripţia medicală din satul ardelean X, unde tata era medic începător (deşi începutul adevărat l-a făcut ca medic la T.R., pe front), aveam un câine de 70 – 80 de kilograme, care avea mare plăcere să ne plimbe, pe mine şi pe fratele meu de 4 ani, călare pe spatele său. Imensul câine era companionul nostru, partenerul de joacă cel mai bun. De fapt eram şi fraţi de lapte, cu câinele, vreau să spun! Aaaa! Nu cumva să credeţi că am băut lapte de la mama câinelui!

Eram un bebe abia ivit pe lume şi nu aveam capacitatea de a consuma toată producţia de lapte a mamei mele. Mama mulgea cu acele pompiţe, aflate în dotarea proaspetelor mămici, surplusul de laptilină pe care îl punea într-un pahar, pentru fratele meu şi într-un castronel, pentru căţel. (La egipteni,  femeile alăptau copiii până la vârsta de trei ani, pentru a fi sănătoşi)

Circumscripţia medicală, conform uzanţelor punea la dispoziţia medicului o clădire, cu un nivel, care găzduia atât cabinetul medical cât şi locuinţa medicului şi a familiei lui. La faţada principală se afla cabinetul, holul de aşteptare şi uşa de acces a pacienţilor. Cabinetul comunica printr-o uşă cu locuinţa.

Într-o zi, tata, însetat, a intrat din cabinet în sufragerie, din sufragerie a intrat în bucătărie, a vrut să îşi toarne un pahar cu apă, dar ... un pahar cu lapte, aflat pe bufet, l-a atras ... „Miam! Ce bun eee! O fi de bivoliţă de este aşa bun!” (N.A. Laptele destinat consumului în casă era cumpărat de la sătenii care aveau vaci sau bivoliţe).

Seara, la cină, tata îi spune mamei să cumpere lapte de la aceeaşi sursă „de azi” fiindcă este un lapte foarte bun. Abia după ce a văzut ochii mari ai mamei cuprinşi de o imensă uimire albastră, tata a conştientizat ce băuse şi a fost cuprins de de aceeaşi senzaţie pe care a avut-o străbunicul Friederich (din partea mamei) în America după ce carnea de pui, pe care a mâncat-o,   s-a dovedit că a fost carne de broască ţestoasă!

Astfel ne-am făcut cu toţi, volens – nolens, fraţi de lapte.

Poate de aceea animalele mele preferate au fost dintotdeauna câinii. Dar când eşti copil şi locuieşti într-un apartament de bloc, fie el şi cu ceva peste 100 de metri pătraţi, nu poţi creşte orice câine, iar când mama are drept de veto, nici măcar nu mai poţi spera la ceva mic, un chiuaua acolo ...