Ne place şcoala? - Sesiune de examene

A venit iarna dar aerul rece pe care îl simţeam pe ceafă ni se trăgea de la prima sesiune de examene care se apropia!

Anumite discipline foloseau zeci, sute de noţiuni, termeni, cuvinte care nu intraseră încă în vocabularul nostru, în bulgara noastră.  Te duci la cursuri de fizică, analiză matematică, geometrie descriptivă, istoria artelor şi nu înţelegi mare lucru. Limbajul uzual îl stăpâneam toţi dar mai aveam de lucrat la vocabularul de specialitate.

Proveneam din 7 ţări, iar profesoara noastră de bulgară, prin metoda aplicată,  ne-a făcut să asimilăm limba bulgară ca pe o a doua limbă maternă. Manualul de limba bulgară era acelaşi pentru toţi,  indiferent de ţara de origine şi nu exista nicio traducere în altă limbă. Manualul avea desene iar noi învăţam cuvintele privind, în cazul noţiunilor concrete, imaginile lor şi pronunţând cuvântul bulgar. Învăţam cuvintele fără a auzi şi fără a citi nicio  traducere. Noţiunile abstracte erau descompuse, explicate, recompuse de doamna profesoară,  care avea talent de profesor de înaltă clasă şi imensă răbdare cu noi. Cu toţii am ajuns să gândim în bulgară iar între noi vorbeam tot în bulgară (chiar şi astăzi mai gândesc în bulgară).

Nu aceiaşi răbdare o avea cel care ar fi trebuit să fie jumătatea mea. În paranteză vorbind, nici nu puteam fi jumătatea lui deoarece cântăream cam 1/3 din el! Îmi traducea termenii specifici într-o rusă aproximativă. Dacă sensul dat de el nu se potrivea în contextul unei lecţii se enerva şi îmi arunca manualul! Era o mică manifestare a ceea ce trebuia să ducă la transformarea mea în pamuk, adică bumbac, vată, sau mai direct spus depersonalizarea mea.    

În afara limbii bulgare toţi studenţii străini au mai învăţat ceva. Obligatoriu trebuia să înveţi să răspunzi afirmativ sau negativ mişcând din cap la fel ca toţi colegii bulgari. Românii spun ca bulgarii dau invers cu capul pentru da sau nu. Nu este chiar aşa. Dacă pentru afirmaţie bulgarii clatină capul spre dreapta – stânga, deci invers decât noi, mişcarea capului în sus şi în jos putea să fie şi da şi nu, important era să prinzi momentul de pornire: mişcarea sus – jos – sus – jos era negare, mişcarea jos – sus, scurt, deşi mai rar folosită, era afirmaţie!

În două – trei luni toţi străinii mişcau din cap după noile reguli şi doar în această etapă de învăţare câte unul din noi încurca sensurile mişcării.

Încercând să reparăm mişcarea capetele noastre ajungeau să facă rotaţii disperate!  

Am intrat în vacanţa de studii a sesiunii de iarnă. Atunci ne-am trezit şi noi străinii că, pentru a susţine examenele trebuia să avem carnetele de student vizate la secretariat. Viza era o ştampilă mare, rotundă şi ceva scris pe acolo.

Ne-am dus la secretariat să ni se pună viza.

La secretariat nu ni s-a dat nicio viză.  Era obligatoriu să avem în carnetele de student semnăturile asistenţilor sau profesorilor, după caz, semn ca am frecventat cursurile, seminariile şi am predat toate lucrările!

Am alergat toţi ca disperaţii să ne luăm semnăturile de care habar n-aveam.  

La bulgară doamna profesoară i-a spus lui Mentuab că îi dă semnătura „uslovno” având grijă să o întrebe dacă înţelege ce înseamnă „condiţionat” şi explicându-i că în cazul în care în celălalt semestru va mai lipsi nu obţine semnătură şi pierde anul!

Constituiţi într-un grup de 5 ne-am cules semnăturile. Mai puţin cea a profesorului de Geometrie descriptivă. De la secretariat am luat adresa distinsului profesor Uzunov, o mare somitate plină de amabilitate. Atunci, în goana şi graba noastră de a ne încadra în termenul de predare a carnetelor la secretariat nici nu ne-am gândit dacă ora vizitei noastre este sau nu potrivită.   

Ziua era atât de geroasă încât curgeau ochii unora şi nasurile altora. Fuad era la fel de îngheţat ca şi propriul lui nas din care un muc s-a prelins spre buză şi a rămas acolo ca o mică bomboană gumată albă.  Ca orice tineri consideram că este ridicol şi anormal să te îmbraci conform frigului de afară! Băieţii considerau că n-ar mai fi adevăraţi bărbaţi dacă şi-ar fi pus mănuşile! Graba cu care ieşiseră din cămin era însă cauza că s-au îmbrăcat cu haine subţiri dar măcar aveau câte o căciuliţă veselă. Noi fetele nu concepeam mersul prin zăpadă, ger şi vânt decât căţărate pe tocuri cui şi cu degetele de la picioare strangulate de vârfurile ascuţite ale cizmuliţelor. Era atât de frig încât nu cred că cineva stătea să ne admire şi nici nouă nu ne ardea să fim admirate.

Ajunşi la adresa indicată de secretară am intrat în holul blocului şi după ce ne-am scuturat zăpezile de pe haine şi de pe încălţări am urcat la apartamentul profesorului. Am intrat ca un grup de colindători care urma să primească cele mai generoase daruri, semnăturile!!! Vizele erau asigurate!