M-am reabilitat. Termic.

Era pe la jumătatea lunii iulie 2010.

Fiul meu vine acasă şi-mi dă vestea: blocul nostru a intrat în planul primăriei de sector pentru reabilitare termică. Reabilitare termică adică placarea faţadelor cu polistiren, schimbarea parţială a tâmplăriei de lemn cu termopane şi închiderea balcoanelor.

După câteva zile tânărul inginer care coordona lucrările a venit şi a stabilit necesarul de lucrări. Urma să fim înştiinţaţi telefonic când să stăm acasă pentru lucrările de interior.

Înlocuirea tâmplăriei vechi implica degajarea spaţiilor din proximitatea ferestrelor adică trebuia golită jumătate din cameră; ca urmare trebuia să înghesuim o grămadă de lucruri cât mai departe de zona de lucru.

Ni s-a spus că lucrările vor începe peste două săptămâni iar noi meditam relaxaţi, nepresaţi de timp, cum să facem manevrele de înghesuire a lucrurilor încât haosul creat să pară o dezordine studiată

Stupoare!

După doar două zile de la discuţia cu tânărul inginer cineva ţâr, ţâr la uşă. La ora 8 a.m.

Deschid uşa.

- Doamnă am venit să vă spargem geamurile!

În faţa mea doi tineri simpatici şi veseli, cu câte o rangă metalică în mâini …

Expresia „să vă spargem geamurile” mi s-a părul puţin cam colorată. Nu i-am dat prea multă importanţă deoarece trebuia să obţin „o amânare” a operaţiunii.

Le-am explicat tinerilor că ştiind că lucrările vor demara peste două săptămâni nu am apucat să degajăm zona ferestrelor şi i-am rugat politicos să revină a doua zi dimineaţă pentru a avea răgazul permutării lucrurilor.

Ce studiu? Ce organizare?

Am îngrămădit lucrurile la nimereală, în mare viteză: am umplut bucătăria şi antreul cu covoare, lucrurile de utilitate zilnică le-am pus sub cele de care nu aveam nicio nevoie.

A doua zi ne-am lămurit că ne-am grăbit degeaba cu învălmăşirea lucrurilor: zona de interes era balconul iar expresia „am venit să vă spargem geamurile” nu era doar o figură de stil!

Tinerii veseli au revenit a doua zi şi plini de elan au năvălit în balcon. Cu cele două răngi au început să izbească în geamul din sticlă armată care intra în alcătuirea parapetului balconului.

Pocnituri zgomotoase însoţite de vibraţii care cutremurau totul în jur îi aduceau pe cei doi tineri într-o stare euforică. Da, era acea stare de relaxare şi fericire indusă de o activitate de distrugere. Nu degeaba există acea terapie prin spargere de farfurii sau orice alte lucruri casante. (N.A. nu încercaţi să trântiţi obiecte din plastic! Faptul că nu se sparg oricât dai cu ele de pământ este teribil de enervant!)

Operaţiunea „zgomot şi cutremur” s-a repetat la toate cele 7 etaje cu câte patru apartamente pe nivel. Iar antidotul a fost muzica pusă la maxim cu başii subwoofer-ul reglaţi pe bubuituri profunde.

Au urmat câteva zile marcate doar de sunetule produse de montarea schelelor şi se dracii noştri când escaladam lucrurile căutând ceva.

Trec încă două zile.

Mă trezesc dimineaţa, evident pe la 11. Nu, nu sunt foarte leneşă dar la noi timpul de maximă activitate este de seara până la trei, patru sau şase dimineaţa.

Mă duc la baie şi îmi arunc faţa în chiuvetă să se bucure de plăcerea apei răcoroase

Vederea periferică simte că luminozitatea încăperii scade din cauze externe.

Ridic faţa, îndrept privirea spre fereastră şi văd un bazin şi două picioare de bărbat!

M-am prins! Se monta schela pe calcanul blocului.

Pentru a ne asigura intimitatea am îmbrăcat fereastra băii cu o husă de pernă. Închizi fereastra ai intimitate. Părăseşti baia, deschizi fereastra şi ai aer!

În dimineaţa următoare intru în baie. Fereastra este deschisă dar este foarte întuneric. Plasa roşie, foarte deasă, pusă pentru a proteja trecătorii de materiale de construcţie zburătoare lua, cu aproximaţie de 2%, cam 60 % din lumina încăperii.

Zilele care au urmat debutau cu cele mai înfiorătoare sunete produse de ciocanele percutoare (sau bormaşini, cum vreţi să le spuneţi) care străpungeau, perforau, panourile din beton ale blocului pentru fixarea plăcilor de polistiren.

Sunetele erau însoţite de vibraţii, uruieli asurzitoare, zgomote şuierat înţepătoare care-mi ajungeau de la timpane la stomac. Ascultam muzică la maxim cu ditamai căştile pe cap. Căştile îmi înfierbântau suplimentar urechile deşi numai de asta nu era nevoie în dogoarea lunii iulie.

Mai trec trei zile.

Intru în baie; de fapt înţepenesc lângă uşă.

Întuneric total. Strig către colocatarul meu, rudă de gradul I:

- Este cumva eclipsă totală de soare sau ne-au zidit fereastra?

Nu era eclipsă.

Ne-au zidit pur şi simplu fereastra!!!

Mă urc pe marginea căzii şi pipăi măclăul de beton întărit sub care se întrezărea polistirenul. Îi dau un pumn pentru a-i testa rezistenţa: este beton!

La naiba!

Baia mea, scăldată de obicei de o lumină puternică, stimulatoare de vitalitate era ca o gaură neagră!

- Sper că reabilitarea nu înseamnă că ne zidesc ferestrele! am strigat către colocatar şi cu viteza glonţului lansat de un Magnum am coborât imediat să mă uit la calcanul blocului.

Nivelul cortizolului meu a atins cote maxime când am constatat că doar fereastra băii mele fusese zidită! Toate celelalte 15 ferestre, ale băilor vecinilor, respirau din plin aerul şi lumina zilei! Ca de obicei toate relele mi se întâmplă doar mie?

Ştiam că în dosul blocului era comandamentul şantierului.

Alerg în dos. Faţada era deja placată cu polistiren dar muncitori ioc!

Era ora 12: Chiar dacă pentru mine, cu bioritm de liliac, ora este matinală pentru muncitori era ora când plecau la masa de prânz.

A doua zi mă trezesc mai devreme şi alerg iar în dosul blocului.

Muncitorii de pe schelă îmi arată unde îl găsesc pe şef.

Spun şefului tărăşenia, vine, vede şi apoi îmi spune că acolo a lucrat un tânăr mai nou angajat şi îndrăgostit!

 N-am nimic cu dragostea omului dar vreau lumină şi aer în baie!

Şeful l-a căutat pe amorez, mergem toţi trei în faţa calcanului. Amorezul îşi aduce cele necesare, urca pe schelă 5 etaje şi, sparge zidul degajând fereastra.

Lucrul pe zidul băii a continuat în zilele următoare cu aceleaşi sunete, vibraţii, uruituri, ţiuituri.

Deşi am înţeles binefacerile reabilitării termice toţi locatarii din bloc  atinseserăm limita de stres de atâta zgomot.

Ca fiinţe umane ne controlam stresul: fiul îţi punea nişte căşti speciale antizgomot, eu pe alea de speaker profesionist.

Adoratul nostru cotoi negru, care nu avea ce să-şi pună pe urechi, era cel mai stresat şi a dispărut!

Trebuia să fie în baie şi nu era! Fereastra băii este situată la o înălţime destul de mare, deasupra căzii deci într-o poziţie incomodă pentru micuţa panteră neagră care în casă face salturi mai înalte pe dulapuri supraetajate.

A dispărut motanul!

Printre lucrurile îngrămădite nu era. Strigam dar nu răspundea.

După o oră l-am găsit plin de pulbere de beton, nisip şi alte mizerii printre ţevile în nişa de instalaţii din baie! Împinsese mobilierul suport al chiuvetei care astupa nişa.

A venit rândul înlocuirii tâmplăriei de lemn cu termopane. Cunoaşteţi  praful, mizeria, aşchiile de lemn, etc. tot disconfortul fără de care nu se poate..

Deşi, din  fericire toţi muncitorii,  cei care au înlocuit ferestrele, cei care au lucrat la închiderea balconului sau cei care au placat – tencuit  - zugrăvit blocul, au lucrat absolut ireproşabil şi foarte operativ haosul a durat peste o lună.

Lucrurile învălmăşite blocau accesul spre ceea ce era necesar, spălatul pe jos de atâtea ori pe zi de câte ori se mai aducea un panou, o fereastră,  cotoiul năuc fiindcă fiecare fază de lucru îi deplasa culcuşul şi locul de masă au fost neplăcute dar incomparabile cu prezenţa schelei în faţa ferestrelor! Perdelele şi draperiile au fost înlăturate şi deşi muncitorii urcau precum pisicile pe schelă şi niciunul nu privea spre interiorul camerelor eram ca într-o vitrină!

Toate au mers bine, lucrările s-au încheiat, dar ce-au avut domnule cu baia mea?

Mi-au micşorat fereastra!!!

Fereastra din termopan pe care au pus-o are o suprafaţă de 4 ori mai mică decât a ferestrei din lemn aşa că, evident, primesc de 4 ori mai puţină lumină decât  înainte dacă ţin fereastra deschisă; dacă închid fereastra rama obturează şi ea lumina dând impresia că a poposit un nor în faţa geamului!

Reabilitarea termică am resimţit-o în această iarnă. Nu pot aprecia dacă a fost sau nu o iarnă geroasă!

Izolaţia a funcţionat dar ca să nu mă sufoc a trebuit să opresc total încălzirea şi puţine au fost zilele când fereastra a fost deschisă mai puţin de 4 ore; în mod normal aerisesc câte 14 ore la 24.

O singură nemulţumire aş avea dar ea nu poate fi imputată executantului lucrării: culorile scuipate pe faţade!

Culorile au fost lăsate spre alegere la voia locatarilor! A fost o şedinţă la care, om rău, n-am participat. Cei care au ales au considerat că dacă papagalii şi sticleţii pot trăi fericiţi cu toate culorile pe ei de ce s-ar supăra blocul, o entitate lipsită de viaţă, să poarte culori de papagal?!