Bula merge la medic (partea I)

Cred că fiecare dintre noi avem momente când ne comportăm ca ilustrul Bulă. Pot să mă laud cu recorduri în multe domenii. Hai să încep cu eu, Bulă,  la medic.

Cine nu ştie cât de benefică este cura heliomarină?

Până pe la 12 ani mi-am petrecut în fiecare an, câte 4  – 5 luni  la Eforie Nord. Pe timpul verii tata se detaşa lucrând ca medic la sanatoriu, aşa  că în timp ce el dădea consultaţii eu mă înfrăţeam cu apa mării  petrecând ore în şir înotând în largul şi lungul mării nestingherită de  fluierul salvamariştilor care nu se inventaseră pe vremea aceea.  Soarele nu reuşea să-mi coloreze decât foarte puţin umerii, atât cât  „prindea” în timpul înotului. Încă din acei ani tata intuise că prea mult soare strică şi că frumoasa piele bronzată este o piele arsă, îmbătrânită, aşa că ne dotaserăm cu un cort solid dar simplu de montat zilnic pe plajă. Din apă treceam sub cort aşa că  mă întorceam acasă cu aceleaşi picioare albe amintind de telemeaua bunicului.  Înotul la orice oră a zilei, în apa oricât de rece , efortul fizic  de lungă durată, m-au călit şi mi-au asigurat o sănătate de fier, vorba românului, pentru zeci de ani.

În mod surprinzător pentru mama, eu, întruchiparea sănătăţii în casă m-am îmbolnăvit….

Aveam câteva luni până să împlinesc 13 ani când am fost dusă, de mama, la medic. Tata murise de curând aşa că, determinată de starea mea de blegeală însoţită de văicăreli de genul nu mă simt bine, mi-e rău, sunt ameţită, mama a hotărât să consultăm un medic. Nu observase că toată starea de rău se manifesta doar de trei ori pe săptămână când trebuia să plec la şcoală…

Ne îmbrăcăm, plecăm la medic, ajungem la medic, intrăm în cabinetul medicului, descriu simptomele. Medicul mă trimite după generosul paravan să mă dezbrac iar el începe s o lungă conversaţie cu mama.

Stăteam în dosul paravanului şi marea mea problemă nu era ce să mai zic să par bolnavă. Gândul să mă dezbrac pentru ca  moşul acela de doctor o să mă pipăie îmi tăia maul! Nu mi-a trebuit mult timp de gândire: uşa de intrare – ieşire din cabinet era aşa de bine plasată în raport cu locul meu de după paravan încât, după ce m-am convins că mama şi medicul erau foarte prinşi în cine ştie ce dezbateri, am întins-o spre casă cu 12 km /oră!

M-am spălat – de parcă mă murdărisem după paravan – m-am îmbrăcat  cu haine de casă, am mâncat şi am început să citesc.

După două ore apare şi mama: un ghem de draci!

- Ţi-ai bătut joc de noi! M-ai făcut de râs! Am stat noi de vorbă, am vorbit, am vorbit, ne-am întrebat în sinea noastră cât mai trebuie să te dezbraci? La urmă ne-am întrebat reciproc ce dracu durează  atât să scoţi nişte haine? Te-am strigat – tu, nimic! Ne uităm după paravan – tu dispărută! Am murit de ruşine!!

Atunci am îndrăznit să-i spun mamei adevărul despre boala misterioasă care mă pocnea de trei ori pe săptămână.

Nemulţumită că programul şcolii unde am absolvit clasa a V-a este „de după masă” mama m-a transferat, pe la jumătatea lunii octombrie,  la „Liceul „Mihai Viteazul” unde orele erau dimineaţa.  

În prima zi de şcoală am avut ora de Română. Profesorul, vede că are o elevă nouă, mă întreabă cum mă numesc şi, cu un ton devenit dubios de mieros, îmi aruncă şi întrebarea „Ce este tăticul tău?” Răspunsul meu „Medic” a fost condamnarea mea!

După două zile mă notează, nedrept, cu un ditamai 4! Ceilalţi profesori au procedat cum era obiceiul profesorilor (mă rog, nu chiar al tuturor) din acele vremuri când apărea un elev nou: nu ţineau cont că ai răspuns perfect, parcă îi apuca frica, nu cumva să dea o notă prea mare! Te notau  inspirându-se după notele obţinute deja la alte materii . cum prima notă, cea de la română era un 4 oricât de bine răspundeam notele mele maxime au fost 5 şi 7 iar la sfârşitul anului m-am transferat la şcoala generală

După  mult timp am aflat că profesorul de Română avea ură maladivă pentru  toţi medicii din lume, cu familiile lor cu tot, pentru că în tinereţe un medic i-a pus un diagnostic greşit!